Spellground Festival a fost anulat din cauza doliului national pentru Regina Ana

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Ne-am bucurat cand am auzit de Spellground Festival, un festival nou de muzica din Romania, desfasurat in zona Constanta-Navodari.

Din pacate, Spellground Festival nu va avea loc in weekendul 12-14 august. Decizia vine ca urmare a solicitarii Universitatii Ovidius Constanta, partener oficial al evenimentului, cu privire la respectarea zilei de 13 august ca zi de doliu national prin adaptarea programului festivalului si eliminarea manifestarilor muzicale de pe terenul institutiei de invatamant.

Contravaloarea biletelor si abonamentelor poate fi recuperata incepand cu data de 12 august in toate retelele de ticketing, conform procedurilor detaliate aici.

2.JPG

Pe terenul Universitatii Ovidius ar fi trebuit pozitionate principalele doua scene ale festivalului, Master Stage si Ground Stage, care insumau 70% din showurile live din programul Spellground.

Activitatile agreate initial prin acordul de parteneriat contravin pozitiei pe care institutia noastra doreste sa o adopte intr-o astfel de zi si a obligatiilor dispuse prin hotararea de guvern, se arata intr-o adresa a Universitatii.

Apreciem ca arborarea drapelului in berna la sediul Universitatii si desfasurarea in acelasi timp a unor manifestari muzicale de o asemenea anvergura contravin mai ales eticii si moralei de care o asemenea institutie de invatamant ar trebui sa dea dovada, mai precizeaza Universitatea.

3.jpg

Un festival nu poate fi rupt in jumatate, este un tot unitar. Am luat in calcul doar anularea zilei de 13 din programul festivalului, dar fara incasarile de sambata, cea mai bine vinduta zi, ne e imposibila sustinerea intregulului eveniment din punct de vedere financiar si logistic.

Vom incerca reprogramarea headlinerilor in concerte individuale in sezonul 2016 – 2017. Suprapunerea datelor libere pentru intreg line-up-ul pentru o formula de festival este putin probabila, spune Nicoleta Petre, Director Comunicare Spellground.

Ne pare foarte rau ca trebuie sa luam aceasta decizie. Muncim de peste 8 luni pentru ca acest festival sa aiba loc la nivelul pe care l-am visat. Am pus suflet, efort si toate resursele noastre la dispozitie. Le cerem scuze fanilor pe care i-am dezamagit, mai adauga Nicoleta Petre.

Posesorii de bilete si abonamente Spellground isi pot recupera contravaloarea biletelor incepand cu data de 12 august, in toate retelele de ticketing folosite, urmand pasii de pe site-ul oficial.

1.JPG

De asemenea, rambursarea contravalorii pachetelor de cazare (in camping si la hoteluri) achizitionate de pe site-ul oficial poate fi solicitata incepand cu data de 12 august. Suplimentar, la adresa dedicata de corespondenta (support@spellgroundfestival.com), echipa Spellground va prelua mesajele si solicitarile punctuale ale cumparatorilor de bilete.

Iata si cele mentionate de organizatorii Spellground pe pagina lor de Facebook:

Desi ne-am fi dorit sa nu postam niciodata ceva de genul acesta, va anuntam cu regret profund ca Spellground Festival nu va avea loc in perioada 12-14 august. Decizia irevocabila vine ca urmare a solicitarii Universitatii Ovidius Constanta, partenerul nostru oficial. Avand in vedere ca este vorba despre o institutie publica de invatamant, Universitatea este obligata sa respecte ziua de 13 august ca zi de doliu national. Pentru ca 70% din show-urile noastre se desfasurau in spatiul lor (zona Masterground), trebuie sa ne adaptam acestei solicitari: fara manifestari muzicale. Iar fara muzica, nu mai e nici festival.

4.jpg

Am luat in calcul doar anularea zilei de 13 august, dar, in lipsa incasarilor de sambata, nu putem sustine derularea celorlalte 2 zile ale festivalului. In plus, artistii de sambata nu au putut fi mutati vineri sau duminica. Artistii internationali vor fi reprogramati in concerte individuale, in sezonul 2016-2017. Revenim cat mai curand cu datele exacte. Suntem in discutii avansate cu majoritatea dintre ei.

Stim ca sunteti dezamagiti si la fel suntem si noi. Muncim de peste 8 luni ca Spellground sa fie exact ce v-am promis. Toate eforturile si resursele noastre s-au risipit intr-o singura zi.
Va cerem scuze si va asiguram ca toti cei care si-au cumparat bilete, abonamente, cazare la hotel sau camping, isi vor primi banii inapoi. Contravaloarea lor poate fi recuperata incepand cu data de 12 august, in toate retelele de ticketing din care au fost cumparate, conform procedurilor ce vor fi anuntate incepand de maine, 6 august, pe site-ul nostru.

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje