Gărâna Jazz Festival ediția XXII – 4 zile, 3 scene, 25 de concerte

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Peste mai puțin de o lună, iubitorii de jazz și natură își dau întâlnire la peste 1000 de metri altitudine la Gărâna Jazz Festival. Ajuns la cea de-a 22-a ediție, Gărâna Jazz Festival prilejuiește publicului o experiență de festival unică în Europa: concerte ale unor titani ai jazzului, descoperiri muzicale și o vacanță printre păduri, lacuri de munte, într-un sat cu o istorie fascinantă.

Anul acesta vor avea loc 25 de concerte, între 12 și 15 iulie, pe cele trei scene ale festivalului: Poiana Lupului, Hanul La Răscruce și Biserica Catolică din Văliug. Scenele vor fi gazdele ritmurilor și artiștilor improvizatori din Jamaica, Norvegia, S.U.A., Coreea de Sud, Suedia, India, Israel, Germania, Finlanda, Polonia, Cuba, Austria, România și Moldova. Vor urca pe scenă laureați și nominalizați ai premiilor Grammy - Stanley Clarke, Benny Rietveld, Sly & Robbie, Roberto Fonseca, și ai premiilor ECHO Jazz - Youn Sun Nah, Sebastian Studnitzky, Adam Bałdych, muzicieni emblematici ai prestigioaselor case de discuri ECM Records și ACT Music - Vincent Courtois, Stefano Battaglia, Avishai Cohen, Nils Petter Molvær, Ulf Wakenius, Helge Lien, Bugge Wesseltoft, Magnus Öström, Dan Berglund, muzicieni români renumiți - Mircea Tiberian, Puba Hromadka, Paul Weiner, Emil Bîzgă. Pe lângă concerte, publicul va putea participa la lansări de cărți, expoziții foto și la Târgul Național de Viniluri.

Iată line-up-ul complet al Gărâna Jazz Festival XXII:

Pe scena din Poiana Lupului (în fiecare zi, începând cu ora 19): La Classe operaia va in Paradiso (lider al proiectului - Mircea Tiberian), Pink Freud, Youn Sun Nah & Ulf Wakenius, Sebastian Studnitzky Quartet, Kekko Fornarelli Trio, Elena Mîndru Finnection feat. Adam Bałdych, Bandes Originales (Courtois, Erdmann, Fincker), Avishai Cohen’s Big Vicious, Puba Jazz Connection, Adam Bałdych & Helge Lien Trio și Tore Brunborg, Roberto Fonseca Trio, Sly & Robbie meet Nils Petter Molvær feat. Eivind Aarset & Vladislav Delay, Rymden (Wesseltoft, Öström, Berglund), Stefano Battaglia Trio, Ekalavya (Abhijith PS Nair, Mohini Dey, Sandeep Mohan, Johnson, Roop), Stanley Clarke Band.

Pe scena de la Hanul La Răscruce (vineri-duminică, de la ora 14): Emil Bîzgă Quartet - Gipsy Blues, Exit Oz, Trigon, Benny Rietveld Ensemble, Horea Crișovan Acoustic Trip, Alex Calancea Band.

Pe scena de la Biserica Catolică din Văliug (vineri-duminică, de la ora 11): Gheorghe Fikl, Raul Kusak, Teodor Pop.

Programul complet, pe zile, al festivalului este disponibil pe aici.

Gărâna Jazz Festival înseamnă patru zile de călătorii muzicale și tot atâtea zile de vacanță într-una dintre cele mai pitorești regiuni montane din România. 


Informații despre cazare, transport şi experienţa la Gărâna Jazz Festival sunt disponibile pe www.garana-jazz.ro.
Biletele şi abonamentele pot fi cumpărate on-line de pe www.garana-jazz.ro/bilete/, www.bilete.ro, www.eventbook.ro sau www.eventim.ro, precum și de la casa de bilete  a festivalului, înainte de concerte.
 



1 comentariu

Gărâna Jazz Festival ediția XXII – 4 zile, 3 scene, 25 de concerte
geowgweoqw
#1 -

Alefacept
Alefacept - Immunosuppressive dimeric fusion protein that consists of the extracellular CD2-binding portion of the human leukocyte function antigen-3 (LFA-3) linked to the Fc (hinge, CH2 and CH3 domains) portion of human IgG1. Produced by CHO cells, mW is 91.7 kD.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje