Interviu: Doru Puscasu, solistul trupei Oliver

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cu trupa Oliver Metropotam a mai vorbit acum patru ani, si iata ca ii regasim in acelasi context bucurestean, inca activi si cu pofta de spectacol, la fel de inventivi  si plini de energie dar si la fel de incadrati intr-o nisa, putem spune, cu putine concerte si putine aparitii pentru public.

Am avut placerea de a-l avea ca partener de narghilea pe Doru Puscasu, solist si chitarist al trupei, care ne-a dus intr-unul din locurile sale preferate, undeva in pasajul Vilacrosse din central capitalei, loc in care ne-am delectat cu prezenta lui timp de mai bine de doua ore.

New photo

Trupa Oliver este o trupa care nu traieste din muzica - este una dintre ideile care ni se instaureaza in minte inca de la inceputul discutiei cu Doru. Fiecare dintre membri are un job full time, motiv si pentru care nu pot fi cu totii prezenti alaturi de noi la un ceai. "Oliver nu e o trupa, e viata noastra", auzim de mai multe ori pe parcursul serii si intelegem treptat cat de mult inseamna acest lucru pentru Doru.

Dupa o scurta introducere in care aflam cate ceva despre jobul lui coporatist, incepem sa intram in lucrurile care il preocupa in ceea ce priveste trupa, iar printre cele mai importante este faptul ca nu au reusit niciodata sa o promoveze, oricat ar fi incercat diversi oameni. Trupa are chiar un staff intreg, specializat pe fiecare task in parte, un om pe IT, un om pe PR, un manager, dar se pare ca ceva nu merge cum trebuie, incat concertele lor sunt foarte putine, iar piesele nu le sunt difuzate la radio. Doru nu isi poate explica acest lucru, dar i se pare amuzant.

In ceea ce priveste numarul redus de concerte, explicatia este de fapt destul de clara. Intentia lor este de a avea cantari care sa insemne ceva, care sa nu se intample oriunde si oricum, ci sa fie gandite, pregatite bine in prealabil si sa aiba substanta pe care ei vor sa o transmita mai departe. Oliver nu isi doreste sa cante in cluburi de cateva ori in fiecare luna, doar ca sa faca bani si sa se faca auziti, ei vor locatii iesite din comun, care sa ii puna in valoare, si concerte care sa poarte o insemnatate pentru trupa si implicit pentru public.

Istoria trupei este una simpla, dupa cum ne-o povesteste Doru, intr-un stil charismatic si glumet. Totul a inceput in 2001, cu trupa 41, in care Doru canta la bas, Mitch la chitara armonie, Alex la chitara solo, Filip de la Sport Sangeros la voce si Beavis de la AB4 la tobe.

Cum cei din urma au avut succes cu celelalte trupe in acea perioada, e vorba de anul 2001, 41 s-a restructurat, Doru a trecut la voce si chitara, Horia a venit la bas (desi initial nu stia sa cante la nici un instrument), au mai cantat o perioada in formula 41, dupa care au infiintat Oliver in 2005, au mai schimbat cativa bateristi pana l-au gasit pe Razvan, si asa au ajuns cei pe care ii vedem acum, lansand al doilea lor album.

1 2

credite foto: Constantin Nimigean, Tudor Simionescu

Primul lor album se numeste Poetry Pop, iar cei ce l-au ascultat, sigur vor intelege de ce am fost curiosi sa aflam cine a compus piesele si mai ales textele fiecareia dintre ele. Fanii stiu prea bine titluri precum "Flugur", "Muzica termopan" sau "Lupo", si deja nu li se mai pare nimic curios, dar oricui asculta pentru prima data versuri precum "muzica termopan miroase-ncet a praf de floare si bostan", sau "deschideti fecioara golita de sentimental" sigur ii vor parea cel putin interesante si iesite din comun.

Doru marturiseste ca o buna parte din aceste versuri suprarealiste au fost create alaturi de Horia, in circumstante simple, cum ar fi iesitul la bere, intr-o maniera banala, unul incepea versul, celalalt il completa. Great minds think alike, ne gandim, si il ascultam pe Doru cum ne povesteste despre inceputurile lui muzicale, care au constat in cantat la chitara si voce, asa cum multi o faceau si inca o fac, cu cantece de munte, folk romanesc si Phoenix. Astfel, titlul piesei "Flugur" este un soi de anagrama pentru "Mugur de fluier".

Legat de inceputuri si de felul in care au evoluat, Doru isi aminteste cum si-a schimbat stilul vocal in timp, de la cantecele lui de chitara, la o incercare de stil "urlat" pe piesa "Muzica termopan", gasindu-si apoi maniera preferata in acest stil melodios pe care-l gasim pe cele doua albume scoase de Oliver pana acum. Vocea lui Doru fie iti place foarte mult, fie nu o suporti, dupa cum ne spune chiar el, in urma diverselor incercari de a difuza piesele Oliver la variate posture de radio, la unele fara succes tocmai din pricina vocii sale.

Trecand mai departe, discutia se muta pe terenul noului album, "Eros", un album care inseamna mult pentru Doru, mai ales pentru ca este compus in mare parte de el si este o transpunere a sentimentelor si a vietii lui in muzica. Albumul  reda evolutia lui Doru in ultimii trei ani, dupa cum ne spune el, a starilor lui, a lucrurilor pe care le-a crezut, le-a negat sau le-a afirmat, care se intrepatrund cu sentimentele si trairile colegilor de trupe, transpuse prin interpretarea fiecarui instrument in parte.

Intr-un stil boem si inspirandu-ne un aer de poet rascolit de sentimente, Doru ne compara Eros cu Banchetul lui Platon, un loc unde se impart pareri despre iubire, atat optimiste cat si pesimiste, si ne enumera cateva cuvinte cheie antagonice care caracterizeaza albumul, printre care se afla "bucurie", "plans", "depresiv" si "permisiv". De altfel, felul in care i-am simtit stilul si natura poetica a lui Doru s-a dovedit a fi adevarat, el marturisind ca majoritatea versurilor de pe Eros sunt adaptari dupa poezii cu vers alb compuse de el, si confirmandu-ne ca notiunile de prozodie sunt importante pentru el in versurile melodiilor.

                        4

Cea mai puternica afirmatie care ne ramane in minte in urma discutiei despre Eros, este urmatoarea: "este prea personal, prea carne si sange", in contextul primirii de catre public si al constatarii ca multi pot fi deranjati de acest lucru.

Cand Oliver se gandeste la viitorul trupei, un lucru e cert, ca vor sa faca muzica in continuare, multi ani de acum incolo, sa o faca mai usor si aceasta sa ajunga la oameni mai mult decat pana acum. Motivul pentru care Doru isi doreste ca trupa sa faca muzica mai usor este acela ca fiecare dintre ei are din ce in ce mai putin timp pentru compus si cantat, avand in vedere faptul ca toti au un job full time si nu toti au posibilitatea sa mearga la sala de repetitii dupa program. Dar muzica face parte din viata lor si inseamna mult prea mult ca sa fie lasata deoparte, asa ca ei vor canta in continuare cat mai mult posibil, ne asigura Doru.

New photo

In ceea ce priveste fanii trupei, baietii tin foarte mult la ei si la relatia lor. Doru ne spune ca asa se duce cel mai bine vorba despre o trupa, de la un om caruia ii place si o da mai departe in cercul sau de  prieteni, iar de aici fiecare la randul lui o imparte si el cu cei apropiati. Orice gest simpatic din partea fanilor inseamna mult pentru ei si tocmai de aceea mentin o legatura vie pe pagina lor de facebook cu fanii, cerandu-le pareri si vorbind deschis. Asa ca, daca vreti sa le faceti o bucurie, scrieti-le, spuneti-le ca va e dor de ei  si de un concert in stilul Oliver si in mod cert  le veti lumina ziua.

Dupa o lunga narghilea si multe rasete, a venit timpul sa ne luam la revedere de la Doru, desi nu ne doream  neaparat acest lucru. Ne imbratisam ca niste vechi prieteni si ne despartim, gandindu-ne ca emotia si sentimentele pe care le transmite trupa Oliver pe scena sunt trairi intense transpuse de oameni deosebiti in muzica, si ca ne dorim foarte mult sa ii vedem din nou in concert. Metropotam stie ca si voi va doriti un concert Oliver, asa ca nu ezitati sa va exprimati dorinta si sa veniti cu idei, baietii vor aprecia si poate dorinta va va fi indeplinita!

Le puteti comanda albumul "Eros" de pe site-ul oficial si le puteti asculta o parte din piese pe MySpace si pe canalul de youtube.

Va lasam cu o varianta live din 2010 a uneia din piesele preferate ale Metropotamului de pe albumul Eros. Enjoy!

                                     



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje