Subcarpati + band la Arenele Romane - un concert traditional impecabil si multa energie

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Ne aducem aminte de un 30 noiembrie spre 1 decembrie, la Atelierul de Productie, de acum vreo trei ani, cand cei de la Subcarpati au sustinut un concert, iar noi nu am putut deloc sa ne bucuram de acesta din cauza aglomeratiei si faptului ca nu aveam unde sa ne miscam. Se mai termase si berea fix la inceput de show.

Concertul traditional al baietilor de la Arene a fost unul mult asteptat, si primul de acest gen, asa ca trupa s-a prezentat impecabil in fata noastra si le si multumim pe aceasta cale.

Band-ul a urcat pe scena, in premiera, alaturi de 4 vocali, DJ, VJ, toba, chitara, bas, synth, chitara, vioara si percutie, adica 14 oameni in total, pana acum, cantand in format de hip hop, doar cu platane si microfoane.

Am intrat in atmosfera pe muzica celor de la Trei Parele, iar apoi Maria Casandra, cunoscuta si sub numele de "Doina din Maramures", ne-a incantat cu vocea ei speciala.

La 00:00, la inceput de 1 Decembrie, Ziua Romaniei, s-au auzit acordurile piesei Rege pe Deal si baietii au inceput show-ul in forta.

Publicul astepta si el acest concert, iar asta s-a simtit din atitudinea pe care a avut-o - oamenii strigau Subcarpati in cor, multe maini in aer, dans si steaguri ale Romaniei fluturate in aer.

Sunetul s-a auzit impecabil, nu ne-am calcat pe picioare cu nimeni, oamenii au fost ok, nu a fost exagerat de fum, iar berea la draught a fost 6 lei. Big up!

Baietii de la Subcarpati, in frunte cu Bean MC si Vali Umbra, chiar au reusit sa ne faca pielea de gaina (numele ultimului lor album) si sa zambim cu gura pana la urechi de fericire.

Trupa si-a aratat gratitudinea pentru modul in care a fost intampinata si ne-a spus ca o sa ia extazierea noastra drept o invitatie la a cauta sali mai mari de concerte.

"Vrem sa fim prima trupa din Romania care umple jumatate de stadion", a spus Bean, iar noi il sustinem.

Au cantat multe piese de pe ultimul album, pe scena a urcat si Afo la cateva piese si un freestyle de senzatie (un, doi, trei, toata lumea striga Hey) s-au intos la un bis unde au spus ca incep sa cante iar doar daca ne vom auzi "de la Unirii" si totul s-a incheiat intr-o explozie de aplauze.

A fost un week-end pe care l-am inceput cu Chinese Man la Colectiv si pe care l-am incheiat in acelasi ton pozitiv la Arene cu Subcarpati.

Ne dorim mai des astfel de concerte in Bucuresti - muzica buna, oameni frumosi, atmosfera de petrecere si vibe-uri ok!

Big up Subcarpati!

Mai multe poze aici.

Asteptam si de la voi impresii si pareri in sectiunea de comentarii de mai jos.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje