Pink Martini - trupa care ridica Sala Palatului in picioare, canta si danseaza cu publicul pe scena

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Intra ca o pantera neagra: rochie cu spatele gol, crapatura, par blond cu reflexe roz, privire patrunzatoare, unduire din solduri. Mai ca i-ai spune Veronica Lake meets Jessica Rabbit, varianta de 2017.

Vorbim despre Pink Martini la Sala Palatului, alaturi de solista Storm Large. O noapte de neuitat in care publicul a dansat pe scena si-a avut ocazia sa o stranga in brate pe Storm. Ca-ntre prieteni, ca-ntr-o imensa sufragerie in care incap mii de oameni. Dar despre asta mai incolo.


Fotografii: Iconcert / Daniel Dinu

Pink Martini - Amando Mio - prima piesa

"N-am mai venit de 4 ani in Bucuresti, imi era tare dor de voi", spune Storm, iar pianistul si fondatorul trupei Thomas Lauderdale confirma intorcandu-se si privind catre public cu caldura.

Pe masura ce show-ul continua, cei doi isi completeaza povestile.

Quizas, Quizas, Quizas intra ca o felie de tort gustoasa din bucataria bunicii, ca un miros de care ne-a fost dor. E o senzatie de familiaritate in sala, prin modul in care oamenii reactioneaza la muzica.

 

Storm e hipnotizanta, nu iti poti lua ochii de la ea. Cum se misca, danseaza, isi vantura parul prin aer, cu o voce puternica si sigura.

La melodia iraniana, publicul incepe deja sa dea din picioare pe sub scaune. Creste ritmul, creste si nivelul entuziasmului.

Tipa asta e un fenomen, nu degeaba i se spune Storm. Intreaga trupa suna si se vede impecabil, sonorizarea e cum trebuie, dar ea pare ca are mereu spotlightul pe ea, chiar si atunci cand nu canta. Pare nascuta sa fie pe scena, se simte atat de confortabil si emana asta.

Continuam cu Ich Liebe Dich, Donde estas Yolanda, si-apoi vine o poveste haioasa:

Urmatoarea piesa este o combinatie intre I will survive si Hit the road, Jack - iar actiunea se petrece in Havana. Storm ia vocea de femme fatale si canta unduindu-si soldurile despre tipul care a plecat si a abandonat-o - nenorocitul de Lorenzo.

Apoi vine Thomas, pianistul, cu explicatia: Am mai facut o piesa, zice, un fel de continuare in care sa vedeti si perspectiva lui Lorenzo. De fapt, omul se dusese sa caute ceva de mancare si s-a intors in cele din urma: But now i'm back, zic versurile.

Et voila, avem ambele perspective ale aceleiasi povesti pe ritmuri bossa nova.

Storm glumeste: urmeaza un cantec armean inspirat din viata reala. Versurile sunt ceva de genul: te-am lasat sa intri in inima mea si credeam ca suntem indragostiti, dar m-am inselat. Am suferit, dar sa stii ca daca ne vedem din nou o sa iti fiu cel mai bun prieten.

- E vreun turc prin sala? intreaba Storm si se uita in public. Hai, curaj, vino sa cantam ceva.

Si incepe ritmul oriental. Toata lumea aplauda.

Cel mai frumos moment al serii

Publicul a fost invitat sa vina sa danseze pe scena. Da, pe scena. In 3 momente diferite ale serii.

Copii, parinti, tineri, batrani - un melanj de varste, culori, inaltimi si haine danseaza. E un moment de pus in rama si povestit mai departe.

Genul de chestie de care iti amintesti peste ani. Si asta ar trebui sa insemne un show. Sa fie si despre public, nu numai despre artistii de pe scena. Sa te implice, sa te faca parte din poveste. Iar cei de la Pink Martini reusesc de fiecare data asta.

Momentul emotionant

...a fost, fara doar si poate, Pana cand nu te iubeam - cover dupa Maria Tanase.

FLASHBACK: "Una dintre cele mai elegante trupe de /live/ ale lumii, cum ii definea ziarul britanic The Times, componentii Pink Martini sunt iremediabil indragostiti de Romania. O dovedesc  nenumaratele concerte din tara noastra, si integrarea unei piese romanesti in fabulosul lor repertoriu international. In anul 2012, au cantat in premiera o piesa in limba romana in fata unei sali arhipline.

Era vorba de coverul piesei Pana cand nu te iubeam a Mariei Tanase, culeasa de Anton Pann. 'Cant in 14 limbi, dar romana este una dintre cele mai frumoase limbi pe care am auzit-o', le-a spus atunci solista Storm Large celor peste 4000 de fani prezenti, care au aplaudat-o in picioare."

Regrete

...putine si insignifiante, cum ar fi ca nu am auzit Hey, Eugene sau Je ne veux pas travailler.

Pink Martini te invaluie, te poarta, iti cresc energia si entuziasmul si iti trezesc ritmul. Iti vine sa dansezi, sa aplauzi, sa misti din picioare, orice numai sa nu stai pe loc. Iar asta e tare rar. Chapeau bas!

Fotografii: Iconcert / Daniel Dinu

Cel  mai recent album

“Je Dis Oui”, lansat la finalul anului trecut, in noiembrie, este al noualea album de studio din istoria trupei si include piese in limba franceza, persana, armeana, portugheza, araba, turca, xhosa si engleza, multe dintre ele originale.

Discul reafirma cu tarie credo-ul de 22 de ani al trupei: incluziune si colaborare artistica globala. “Je Dis Oui” este mantra optimista a refrenului din "Joli Garcon", una dintre cele trei piese co-scrise de Pink Martini pentru coloana sonora a filmului “Souvenir”, cu Isabelle Huppert.

Pe langa piesele interpretate de China Forbes si Storm Large, pe disc apar Ari Shapiro, un invitat frecvent al postului NPR (cu o versiune actualizata, in limba araba, a piesei "La Soledad", de pe primul album al trupei) si Rufus Wainwright, cu o varianta uimitoare a clasicei "Blue Moon" (Rodgers & Hart).

Albumul “Je Dis Oui” marcheaza, de asemenea, debutul interpretativ a doi prieteni vechi ai trupei: gurul fashion Ikram Goldman si activista pentru drepturile civile Kathleen Saadat.

SETLIST

    Amado Mio
   
    Quizás, quizás, quizás
    (Osvaldo Farrés cover)
   
    Omide Zendegani

    Ich Dich Liebe
  
    Anna (El Negro Zumbon)
  
    ¿Dónde estás, Yolanda?
  
    And Then You're Gone
  
    But Now I'm Back
  
    Ov Sirun Sirun
  
    Aşkın Bahardı
  
    The Flying Squirrel
  
    Let's Never Stop Falling In Love
  
    Splendor in the Grass
   
    Până Când Nu Te Iubeam
   
    Yo te quiero siempre
   
    Zundoko-bushi
   
    Una Notte A Napoli
   
    Get Happy

BIS:
    Pata Pata
    Play Video
    Brazil

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje