Eurosonic 2016, ziua 3 - Nao, Guts, Golan si altii

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Ultima zi de Eurosonic a venit si cu concertul trupei care a reprezentat Romania la aceasta editie: Golan.

Insa, acesta a fost printre ultimele din program, iar pana la ei am mai trecut in revista cateva trupe interesante.

Ary (Norvegia) ne-a oferit un electro-pop psihedelic plin de energie buna, cat sa ne alimenteze pentru toate drumurile pe care le aveam de facut intre concertele din ultima seara.

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

Apoi, ne-am trezit in coloana sonora a italienilor de la Sacri Cuori. In muzica lor se simt, destul de puternic, influentele unora ca Ennio Morricone sau Nino Rota.

Ne-a placut romantismul lor, energia solistei si faptul ca in pauzele dintre piese folosea foarte des si cu foarte multa naturalete cuvantul “fuck”, dar n-au reusit sa ne tina prea mult in fata scenei.

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

Asa ca am fugit la Nao (Marea Britanie) si la al ei concert de muzica “wonky funk”, cum singura si-a descris-o.

Publicul a facut coada s-o vada live, avand motive bine intemeiate, pentru ca piesele ei sunt de-a dreptul minunate.

De asemenea, si destul de multi alti artisti fac coada pentru a-i cere colaborari, Disclosure se numara printre acestia, sau Mura Masa (pe care, din pacate, nu am reusit sa-i prindem live la Eurosonic).

Va mai spunem ca live suna impecabil, iar in clasamentul BBC Sound of 2016, Nao s-a clasat pe locul 3.

Veti mai auzi de ea in acest an, posibil chiar sa apara in line-up-ul unor festivaluri din Romania, precum Summer Well.

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

Apoi, am ajuns la Inheaven, o trupa a carei muzica pare mai mult o oda a rockului anilor ‘70, cu membri care la randul lor par rupti din That ‘70 Show.

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

N-a fost chiar ceea ce am sperat, dar timp de 3 melodii au fost fun, iar Tangerine n-a sunat deloc rau.

Urmatoarea oprirea a fost la senzatia muzicii poloneze: Brodka.

Pe scena am gasit o trupa numeroasa, imbracata in garderoba celor de la ABBA, ceea ce ne-a facut sa ridicam o spranceana si sa ne intrebam daca am nimerit unde trebuie, caci, noi ii stiam altfel.

Insa, pentru Eurosonic, Brodka a optat pentru ceva mai deosebit, lipsind acel “Folk power with punk energy", care ii caracteriza atat de bine muzica.

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

Oricum, chiar si asa, concertul Brodka a fost unul impresionant, care a suprins prin coordonare si claritate. Incercati sa mai descoperiti cateva dintre piesele lor de pe YouTube, o sa va surprinda placut aceasta descoperire.

Ne-am mobilizat rapid, pentru ca drumul pana la urmatorul concert, Guts (Franta), era destul de lung si nu voiam sa-i pierdem pentru nimic in lume.

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

Guts este o trupa perfecta pentru scena oricarui festival, mai ales ca este un mini-festival in sine, plimband pe scena tot felul de artisti, care-si trec publicul prin funk, soul, hip-hop si R&B.

La Eurosonic, pe scena a urcat si Leron Thomas, sosit in ultima clipa din New York, si alti cativa solisti, iar atmosfera a devenit rapid “revolutionara”, publicul fiind indemnat sa porneasca o noua revolutie… una a tolerantei si a acceptarii.

Si asa am ajuns si la ai nostri "golani", ingramaditi pe o scena ce a parut mult prea mica si incomoda pentru cei 4 membri, plus cele 4 fete de la Muse Cvartet.   

De fapt, aceasta inghesuiala le-a si cauzat cateva probleme, care au dus la intarzierea inceperi concertului cu aproape 15 minute. 

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3
Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

In orice caz, interesul a fost destul de mare pentru prestatia romanilor, clubul umplandu-se pana la refuz, iar asteptarea a fost din plin rasplatita.

Golan a defilat cu ce au avut mai bun in repertoriu, iar asocierea cu Muse Cvartet a fost de mare efect, primind multe aplauze, ovati si reusind sa-i faca pe olandezi sa danseze destul de mult.

Dupa expresiile celor din sala, este foarte posibil ca anul acesta Golan sa aiba mai multe concerte in afara, decat in interiorul tarii.  

Eurosonic 2016, ziua 3 Eurosonic 2016, ziua 3

Anul trecut, Moonlight Breakfast au facut o figura asemanatoare, fiind foarte apreciati, iar acum suntem tare curiosi sa vedem cine va reprezenta Romania la Eurosonic 2017, pentru ca pare sa fie mai bine de la an la an.

Vezi mai multe poze de la Eurosonic 2016, ziua 3

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje