Eurosonic 2016, ziua 2 - Aurora, Oscar and the Wolf, Stormzy si altii

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

A doua zi de Eurosonic am inceput-o cu Aurora (Norvegia). De aceasta data ne-am dus cat mai devreme pentru a prinde loc, caci eram absolut siguri ca lumea se va imbulzi s-o vada, lucru care s-a si intamplat.

Aurora e deja un fenomen, in 2014, single-ul ei de debut, Awakenings, inregistrand 1 milion de ascultari pe Spotify.

De asemenea, Running With Wolves este o mica capodopera ce inca nu a fost descoperita atat cat trebuie, chiar daca pe YouTube a strans peste 2,5 milioane de vizualizari.

Eurosonic 2016, ziua 1  Eurosonic 2016, ziua 1

Si prezenta scenica a Aurorei este una deosebita, de papusa fragila, cu miscari necontrolate, contorsionate, ca si cand e posedata de muzica pe care o canta.

N-are cum sa nu-ti aduca aminte de Maddie Ziegler, miscarile Aurorei parand studiate de la dansatoarea Siei.

In afara de piesele din repertoriul propriu, impecabile, Aurora a mai facut si un cover, cu lacrimi in ochi, dupa David Bowie - Life on Mars? (cover pe care l-a facut si in urma cu un an, tot la Eurosonic; dar atunci a fost un moment destul de amuzant, pentru ca uitase versurile, iar publicul i le-a soptit cu multa bunavointa).

Eurosonic 2016, ziua 1  Eurosonic 2016, ziua 1

Dupa Aurora, am schimbat radical genul muzical, dand fuga pana in piata centrala unde cei de la Dubioza Kolektiv (Bosnia) isi cantau combinatia de hip-hop, reggae, dub, rock si folk balcanic.

Aici se stransese deja o multime destul de euforica si de pestrita, iar mirosul de iarba era la el acasa - o “aroma” perfecta pentru piesele politice si mesajul pe care-l transmit de fiecare data cei de la DK, impotriva rasismului, homofobiei, coruptiei si prostiei. Ca intotdeauna, in Olanda, publicul le-a aratat multa dragoste.

Concertul lor a fost dinamita, la fel ca si raspunsurile pe care ni le-au dat in interviul pe care l-am facut cu baietii inainte sa plecam spre Eurosonic.

Eurosonic 2016, ziua 2 Eurosonic 2016, ziua 2

N-am stat pana la sfarsit, pentru ca in aceeasi seara mai cantau aproximativ 250 de trupe, din care voiam sa prindem pe cat de multe posibil. Asa ca, dupa doua beri cu muzica celor de la DK, am plecat spre concertul britanicilor de la Rationale, o cu totul alta experienta.

A fost una dintre cele mai bune muzici soul pe care am ascultat-o vreodata la Eurosonic, cu beat-uri si synth-uri, dar mai ales cu o voce (Tingshé Fazarkerly) care compunea bucati pline de emotie si senzualitate.

Eurosonic 2016, ziua 2 Eurosonic 2016, ziua 2

Pe scena, Tingshé isi traieste muzica din plin, oferind un adevarat spectacol, dansand, ocazional contribuind si la partea de percutie.

De aici, am plecat spre concertul frumoasei Charlotte OC, ce a avut loc intr-o catedrala.

Muzica ei s-a prelins si amplificat perfect pe peretii inalti ai grandioasei cladiri, dand impresia unor incantatii ce au rams mult timp cu noi.

Eurosonic 2016, ziua 2 Eurosonic 2016, ziua 2

Un mix de gospel, muzica electronica si o voce puternica, ce n-are cum sa nu te cucereasca de la primele acorduri.

De asemenea, pe scena, Charlotte are niste miscari cel putin ciudate, alambicate, de marioneta cu atele incurcate, iar combinate cu frumusetea ei acestea reusesc sa tina publicul cu ochii atintiti spre scena pe toata durata concertului. Astfel era sa si ratam concertul belgienilor de la Oscar and The Wolf.

Oscar and The Wolf au fost comparati cu Fleet Foxes si Bon Iver, dar live par mai degraba o combinatie de The Weeknd si Placebo. Adica, ceva cu adevarat deosebit.

Eurosonic 2016, ziua 2 Eurosonic 2016, ziua 2

Am reusit sa prindem loc in primele randuri, dar sala s-a umplut pana cand n-am mai putut sa ne miscam din loc.

Cand in jurul nostru a inceput sa miroasa puternic a hasis, ne-am cam speriat, apoi ne-am adus ca suntem in Olanda si ca este oarecum normal sa se intample asa... Nimic iesit din comun, poate doar muzica belgienilor, pe care singuri si-o descriu ca "electronica with a childlike melancholy and imagination".

Este cu siguranta un live act ce merita toata atentia si pe care nu trebuie sa-l ratati la Spellground Festival.

Am continuat cu Kovacs, numita si “the shewolf of Limburg”, una dintre artistele olandeze pe val, ce se bucura de o mare popularitate nu doar in Olanda.

Vocea ei este cu adevarat deosebita, cu o amprenta unica, puternica. La fel si prezenta ei scenica, teatrala, depravata si imprevizibila.

Pe tot parcursul concertului ei am avut impresia ca la un moment dat o sa explodeze si o sa sfasaie vreun sunetist, deoarece se tot arata agresiv nemultumita de ceea ce auzea in casca.

Eurosonic 2016, ziua 2 Eurosonic 2016, ziua 2

In orice caz, cu o trupa destul de mare pe scena si cu o interpretare in forta si impecabila, Kovacs este unul dintre artistii europeni ce poate fi o achizitie tare inspirata pentru orice festival, mai ales acum, cand inca nu a devenit de neatins.

Ultimul pe lista de vineri seara a fost Stormzy (Marea Britanie), unul dintre cei mai in voga rapperi europeni ai momentului. Ca sa intelegeti mai bine, la cateva zile dupa concertul de la Eurosonic, Stormzy a postat pe Facebook un clip cu un rap battle cu Kevin Hart si Ice Cube.

Eurosonic 2016, ziua 2 Eurosonic 2016, ziua 2

De asemenea, freestyle-ul Shut Up a strans pe YouTube peste 20 de milioane de vizualizari.

La Groningen a cantat pe aceeasi scena unde i-am vazut si pe Dope DOD inainte ca acestia sa ajunga si in Romania, la B’Estfest. Speram sa se intample la fel si cu Stormzy.

Un one man show, Stormzy a rupt club, facand o demonstratie de grime ca la carte si fara prea multe pauze de respiro.

Si gata, asa am pus punct si celei de-a doua nopti de Eurosonic. Shut Up!

Vezi mai multe poze de la Eurosonic 2016, ziua 2

Pe aceeasi tema:


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje