Asaf Avidan - un show mai presus de cuvinte, in cadrul unui festival de basm - Wonderday

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Ziua de 29 iunie 2014 a fost ziua in care Domeniul Mogosoaia a gazduit WonderDay, un eveniment concept care l-a adus pentru prima oara pe Asaf Avidan in Romania.

WonderDay si-a propus sa fie un festival ca o poveste, iar noua ne-a demonstrat ca organizarea buna si dorinta de a face, intr-adevar, ceva cu adevarat special duc la un rezultat uimitor.

 

 

Imaginati-va cum Mogosoaia a devenit pentru o zi un taram rupt de cotidian si un loc unde-ti incantai privirile la tot pasul: ne-au placut oamenii-licurici de pe picioroange, copacul muzical de crengile caruia erau atarnate viniluri, luminitele din tufisuri, indicatoarele colorate, barcutele si scaunele ultra-comode rezervate relaxarii, faptul ca puteai sa joci badminton, dar si alte joculete, si vederea sublima de la lac.

Fiecare element a fost gandit astfel incat oamenii prezenti sa poate uita de faptul ca a doua zi incepe o noua saptamana si sa simta ca au pasit, pentru cateva ore, intr-o mini-vacanta.

Foodcort-urile erau diversificate, si puteai gasi de la mancarea italieneasca la cea americana (desi hamburgerii nu au fost extraordinari, iar hotdogii s-au terminat mult prea repede), la preturi intre 10-20 lei. Berile la draft erau 6 lei, cafeaua gratis, iar inghetata cu bubblegum a fost cireasca de pe tort.

Lumea prezenta ni s-a parut relaxata si am apreciat ca totul s-a desfasurat calm si chill - nu au fost cozi infernale, nimeni nu s-a imbrancit si intreaga atmosfera ne-a binedispus.

 

 

 

Primii pe care i-am vazut pe scena (dupa cei de la Tape Five si Aylin & The Lucky Charms) au fost Moonlight Breakfast. Trupa autohtona din zona soul, jazz, electro, recunoscuta deja international, ne-a oferit un spectacol supeb care s-a mulat perfect pe ideea event-ului.

 

A urmat Delilah, tanara de 24 de ani care a venit pentru a doua oara in Romania, dupa concertul pe care l-a sustinut in Atelierul de Productie in martie 2014. Imbracata intr-o rochie argintie, artista a reusit iar sa ne fure atentia, nu doar prin vocea ei, ci si prin modul in care arata: Hot!

Insotita doar de un chitarist, Delilah a precizat ca este foarte fericita pentru ca s-a intors in tara noastra, si ne-a oferit un show pasional, interpretat exemplar.

 

Asaf Avidan

Artistul din Israel este dovada vie ca drama naste arta. Asaf si-a luat in serios cariera muzicala dupa ce a pus punct unei relatii de 6 ani. Au urmat zeci de piese prin care si-a lins ranile, si-a disecat relatia si a pus in versuri tot ceea ce simtea. A vrut sa se vindece prin muzica si a reusit.

Melodiile sale au o incarcatura emotionala puternica (probabil de asta sunt si mai iubite in randul femeilor, decat cel al barbatilor) si n-am putut sa nu ne intrebam daca el inca se mai gandeste, atunci cand canta, la cea care i-a frant inima pentru a-l determina, fara sa stie, sa devina un nume in muzica.

Insa, timpul a trecut, el are o noua relatie, asa ca intreaga poveste trista de iubire a devenit acum poveste de show: Asaf ne-a explicat si noua de pe scena, pe un top amuzant si facand glumite, cum s-a apucat de facut muzica.

Lasand la o parte background-ul poetic, Asaf Avidan este un one man show, asa ca am raspunde "DA" la intrebarea pe care si-au pus-o publicatiile internationale: "Suntem oare martori la nasterea unei legende?".

Asaf canta la chitara, muzicuta, tobe (si probabil la multe alte instrumente), are o voce unica (o combinatie intre Bob Dylan si Janis Joplin) si a reusit sa ne puna pe ganduri si sa ne faca sa zambim (pentru ca atunci cand muzica te atinge simti fericire, nu?).

Cantaretul a sustinut un show acustic (si, dupa cum ne-a povestit, primul de acest gen, in aer liber, el fiind obisnuit ca muzica lui sa se asculte in spatii mai intime) perfect: am apreciat totul - sonorizare, la muzica, versuri si atitudine.

Asaf a facute cateva pauze intre melodii pentru a povesti diverse (am retinut in mod special partea cu all the men lie (sic)), iar la final a vrut sa precizeze ca, desi stie ca suna cliseic, ne multumeste pentru ca am fost prezenti si mai ales pentru ca am fost ca un ecou al muzicii sale terapeutice, prin care el se vindeca, intr-un mod egoist.

Insa, tocmai faptul ca melodiile sale sunt atat de personale, le face autentice si demne de ascultat, nu doar de auzit.

Avidan a cantat piese precum Your anchor, Different Pulses, Her Lies, insa nu ne-a oferit placerea de a asculta live si Love it or Leave it. A plecat de pe scena si s-a intors la bis, pentru piesa care ne-a facut pielea de gaina si care ne reaminteste ca niciodata nu o sa fim mai tineri de atat - One day/Reckoning song.

O multime intreaga a cantat pe aceasta melodie cu zambetul pe buze, s-a jucat cu niste baloane imense aruncate fix la refren, si a continuat sa aplaude inca ceva vreme dupa ce Asaf a parasit scena.

Ceea ce face artistul nu este in mod cert dedicat multimilor, nu este nimic dansant, ci este nisat pe sufletele celor care vor sa asculte si sa simta.

Ne-am dorit foarte tare sa-l vedem pe muzician live si ne bucuram ca intreg momentul sau artistic a fost asa cum ni l-am imaginat. Asaf Avidan ne va ramane in minte si inima, acolo unde cuvintele sunt prea marunte sa-l descrie.

Abia asteptam sa auzim si de la voi pareri, in sectiunea de comentarii de mai jos.

Mai multe poze aici si aici.

 

 

 

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje