Wailers si foamea de reggae

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Dupa atatea concerte si stiluri pe scena romaneasca, era cazul sa ne primim si portia de reggae. Ieri seara, la concertul The Wailers s-a simtit ca publicul roman poftea dupa niste ritmuri jamaicane asa cum ne-au fost ele insuflate de maestrul Bob Marley. The Wailers in formula noua au adus pacea si spiritul verde in Bucuresti sub forma unei muzici bune.

Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti

Inainte sa vina legendara trupa pe scena am avut parte si de un reggae romanizat din partea trupei El Negro. Trupa suna cand bine si cat mai apropiat de notiunea de reggae, cand mai dadea cu bata-n balta si exagera cu jamaicansimele. Nu prea am inteles rolul baiatului care flutura steagul simbol al culturii rastafari Jamaicai pe scena si care a facut asta timp de o ora, banuiam ca era membru de onoare al natiunii verzi (si desigur o copie fidela a baiatului din concertele lui Damian Marley).

Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti
Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti

Bogdan, solistul de la El Negro, a incurajat romanii la pace si iubire si subtil si elegant a dat liber le verde, atat timp cat asta vrei. El Negro a cantat cateva dintre piesele mai cunoscute, printre care "Mi-e dor de tine", "Ploaia" si "Lasa-ma", asta dupa ce si-a facut intrare pe o melodie cu bucati din "Welcome to Jamrock" al lui Damian Marley, "Welcome to green repub".

El Negro a avut si cateva bucati bune care au sunat surprinzator de bine, dar abia dupa ei am trecut la artileria grea a acestui concert, la Wailers, oamenii pentru care sute de persoane au venit ieri si au facut parada dread-urilor, si-au scos din seif tricourile cu Bob si tot ce aveau cu rosu, verde si galben si le-au adus in semn de omagiu la Arenele Romane. 

Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti

Ieri seara cred ca am vazut cele mai multe perechi de dread-uri si nu atat de multe pe scena, cat in public. Perfecte pentru atmosfera, asa cum erau si steagurile cu figura lui Bob Marley care mai fluturau prin public, probabil tot in semn de respect pentru ce se intampla pe scena.

Wailers ne-au oferit aseara melodii dragi noua, slagare jamaicane pe care le stim de pe CD-urile pirat din tinerete si pe care inca le ascultam cand vrem sa ne setam pe chill mode. Am ascultat "Jammin", "Stir it up", "One love" si multe altele si am fost nevoiti sa asteptam bis-ul ca sa primim clasice precum "No woman, no cry", "Redemption Song" si "Exodus". 

Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti  Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti

In fata microfonului au prestat cei doi solisti de la The Wailers, Koolant si Danglin care au reusit sa transmita mesaje de pace si iubire (nu acea iubire siropoasa, aia pe modelul piesei "One love") prin vocea calda care de multe ori se confunda cu cea a maestrului Marley- sau poate asa ne-am imaginat noi.  

Wailers la Bucuresti a fost un moment relaxant, un spectacol chill si frumos. Nu au fost foarte multi oameni, dar am fost putini si puternici si cei prezenti au stiut sa se bucure de muzica reggae asa cum trebuie. Cei de la Wailers ne-au cam tras teapa ce-i drept si nu au cantat o piesa pe care tare mult ne-am fi dorit s-o auzim: "Sun is shining".

Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti Wailers la Bucuresti
Galerie foto completa.

Presupunem si speram ca au facut-o special ca sa se intoarca pentru un nou concert in care sa aiba si piesa insorita in repertoriu. Wailers, va mai asteptam si poate reusiti sa strecurati si un Marley data viitoare cand veniti. Pace!



Setlist:

1. Natural Mystic
2. I'm a rebel
3. Positive vibration
4. So much things to say
5. Guiltiness
6. Is this love?
7. Rock my boat
8. Small Axe
9. Rebel music
10. I shot the sheriff 
11. Three little birds
12. Jammin'
13. Stir it up
14. One love

bis

15. Redemption Song
16. No woman, no cry
17. Exodus




2 comentarii

Wailers si foamea de reggae
vlad
#1 -

mai documentati-va

In primul rand acela nu era steagul Jamaicai, este steagul de referinta al rastafarienilor, luat dupa steagul Etiopiei, Diferenta consta in acel leu din mijloc, simbol rasta. Melodia celor de la El Negro, "Welcome to green repub" nu este un mix dupa Welcome to Jamrock, este pur si simplu un cover, cu versurile lor. Melodia o sa apara pe viitorul album. Pace si iubire.

Wailers si foamea de reggae
Irina
#2 -

Mersi

Mersi pentru completari si corectari. Ramasesem cu imaginea stegurilor din public care erau ale Jamaicai desi, asa cum spui si tu, la numarul celor de la El Negro a fost alt steag. Cat despre piesa "Welcome to green repub" recunosc ca nu stiam si am crezut ca era un mix si nu un cover. Am completat si am corectat. Thanks!

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje