Peninsula 2010 - 28 august
Ziua a doua (pentru noi) de Peninsula a trecut repede. Dimineata ne-am petrecut-o cascand gura pe la distractiile de la tot pasul. Aveam la dispozitie:
- bungee jumping (80 de lei),
- scaun dublu cu coarda elastica (50 de lei), care pare chiar mai amuzant decat coarda de bungee cu care sari legat de picioare, pentru ca efectul e invers, coarda te smulge de la pamant si te lasa apoi sa topai in sus si in jos cu tot cu scaun,
- slack line pe iarba si zipline (tiroliana) peste rau (15 lei),
- caiac (10 lei),
- dat cu mingea tip zorbing pe balta (tare distractiv, cel putin de privit - e o sfera transparenta de plastic in care intri, apoi e umflata, etanseizata si ti se da drumul pe apa, ca unui hamster de apa gigantic, iar tu trebuie sa dai din picioruse sa te deplasezi si... nu te faci de rasul alora de pe mal :)
- tir cu arcul, teren de fotbal, concursuri de power ball si de rezolvat cuburi rubik, boardgames, karting.
Imposibil sa te plictisesti, deci, pe timpul zilei, pana incep concertele. Avem si cinematograf (TIFF movie tent), unde am revazut o comedie neagra bulgareasca excelenta, Zift pe numele ei.
Am inceput seara cu un Grimus acustic. Ii prindea foarte bine pe baietii de la Grimus ipostaza mai linistita, asezati cuminti pe scena, imbracati elegant, iar nici ca puteau pica mai bine in contextul politic si social actual piese precum Political Animals, Insanity sau Vanity. Ziceti si voi: "financial obligations", "you have no right" sau "all you have to do is vote for us". Ne place Grimus, desi uneori ni se par un pic monotoni si repetitivi.
Intre timp, la scena Ciuc am simtit intamplator un iz de Sarmale Reci. Neasteptat, Sarmalele trebuiau sa intre pefarfurie scena ceva mai tarziu, lucru ce explica publicul extrem de mic de la inceput. Intre timp, multora le-a venit pofta de Sarmale, asa ca incet-incet lumea s-a adunat.
Dupa Grimus, pe scena Kiss, ni se promitea o combinatie de hip hop, folk, punk si reggae, care se pare i-a placut pana si lui Manu Chao, drept pentru care ii recomanda: Che Sudaka, o trupa de imigranti columbieni si argentinieni in Spania, care canta intr-adevar mixul indescriptibil caracteristic lui Manu Chao... Cel putin asta am dedus din nesfarsitele probe de sunet care au intarziat inceperea concertului. Cum trebuia sa fugim la Phoenix, in partea cealalta a zonei de festival, n-am prins mai deloc Che Sudaka si tare rau ne pare, promiteau.
La Phoenix populatia inca nu se dezmeticise din amorteala zilei si la prima piesa inca se mai dormea in front. Dupa ce au inceput cu Nunta si au continuat in forta cu Zori de zi, publicul s-a inmultit vizibil. Ceea ce imi place foarte tare la concertele Phoenix este lumea care vine sa-i asculte. Au acel farmec pe care si-l pastreaza de aproape jumatate de secol de activitate, in ciuda faptului ca numai doi membri actuali fac parte din componenta originala, farmec ce face ca in public sa se zbantuie urland Negru Voda si micul punker caruia abia i-au dat tuleiele in barba, si domnii de varsta lui tata.
I-am ascultat deci, ca intotdeauna, cu placere (si racnind si noi din toti rarunchii Te intreb pe tine soare sau Strunga). N-am ascultat cu prea multa placere accesele de primadona ale lui Bogdan Bradu (vocalul Phoenix de prin 2007 incoace). Vocea lui Bogdan nu ne displace deloc (cu un pachet de tigari pe zi si niste petreceri a la Phoenix in anii copilariei ar putea capata chiar o patina robusta), dar ceea ce ne-a facut sa cam zambim pe sub mustati a fost prezenta scenica, de la bandana neagra la felul in care acapareaza si microfonul, si scena, zburdand si dandu-se in spectacol ca un pustan abia urcat sub reflector.
Set list Phoenix:
Nunta; Te intreb pe tine soare; Zori de zi; Fata verde; Mica tiganiada; Strunga; Mesterul Manole; La umbra marelui urs; Jocul; Baba Novak; Negru Voda; Andrii Popa
Trupa a prestat foarte fain, desi n-a prea percutat la reactiile publicului, absorbiti mai degraba de ce faceau pe scena. Din multime se cerea extrem de insistent Timisoara, care insa ne-a fost refuzata, sub pretextul sec cum ca "Timisoara se canta doar la Timisoara", Sfantul Nicolae dixit, cum l-a prezentat pe Nicu Covaci intr-un exces rizibil de deferenta Ionut Contras, managerul trupei (backing vocals si percutie). A fost insa un concert foarte misto, primul de cand suntem la Peninsula de la care n-am plecat pana la sfarsit.
Am trecut putin sa vedem cum suna si Anima Sound System, o trupa importanta de electro din Ungaria. Nu rau, desi sunetele cam agresive au atentat la integritatea timpanelor noastre, in special in fata. Anima Sound System nu ne-au convins cu techno-pop-ul lor un pic acid, in ciuda solistei care o prezenta scenica interesanta, asa ca am mers mai departe.
La Europe am ramas doar vreo 4-5 piese, admirand atat energia pozitiva fantastica a vocalului Joey Tempest, cat si cea venind din partea publicului, care tipa ca o fetiscana vazand joaca lui la microfon. Desi nu suntem niste ascultatori dedicati Europe, am apreciat (mai mult fetele din grup) prezenta carismatica a lui Joey, care a fost si a ramas, chiar si la 47 de ani, cum ii e si numele de scena: Tempest, ca o furtuna.
Am ascultat Superstitious, Scream of anger, Carrie, si am fugit sa-i vedem pe ungurii de la Irie Maffia, dar ne-am intors la Scena principala la timp sa ascultam The Final Countdown, care a ridicat campul in picioare.
Irie Maffia ne-au placut tare mult. Sunt o trupa ungureasca de hip hop reggae, cu accente puternice de ska si funk. Au aparut pe scena micuta de la Ciuc Party Stage, care abia ii incapea - trei vocali, Sena Dagadu, András Kéri aka MC Columbo, si István Busa aka Papa Diamont, o trompeta, un trombon, doi percutionisti, un clapar, un bass, o chitara si un tip la butoane. Au venit ca un iures si asta au produs si-n public, unde se striga (cantau in ungureste, iar lumea le stia piesele) si se sarea la unison de se zguduia pamantul.
A urmat Tricky care a fost, ca de obicei, tricky. :) S-a facut bezna, intrerupta doar de cateva spoturi difuze, si pe scena au aparut in ritmurile trippy de intro din You dont wanna Tricky, Francesca si instrumentistii. Si a inceput nebunia sau mai bine zis transa Tricky. Ne-a trecut prin toate senzatiile, de la impresia ca suntem intr-un vis pana la stari pline de o energie nebuna, cand tot publicul se transformase intr-un organism imens care vibra si sarea.
Un concert Tricky e o experienta in sine. Poate cel mai interesant era dialogul muzical dintre el si Francesca, vocea feminina excelenta ce-l insoteste in concerte. Vocea lui soptita, sacadata, dintr-o alta lume contrasta armonios cu vocea Francescai, puternica uneori, profunda alteori. Pe scena vedeam un Tricky contorsionat, ireal, simtind si traind concertul, pentru care se vedea ca muzica si empatia cu publicul inseamna foarte mult. Melodiile curgeau unele din altele, cu pauze bruste sau schimbari neasteptate de ritm, pentru ca Tricky nu suna niciodata la fel.
Pe Ace of Spades (cover Motorhead), Tricky a chemat publicul pe scena, unde se facuse o aglomeratie de nedescris. Lumea sarea, tipa, se facea pogo, totul cu Tricky la mijloc care parea in elementul lui inconjurat de fanii dezlantuiti. De fapt, a si coborat in public de cateva ori, spre bucuria celor de acolo. Am auzit si piese de pe noul album, ca Murder Weapon sau Kingston Logic (cred...), dar si mai vechi, cum sunt Girls sau Dear God. A incheiat cu un Vent prelungit, in fata unui public ce nu vroia sa-l lase sa plece.
In acest timp, pe scena principala a venit o alta trupa ungureasca, Omega. N-ati auzit de ei? Ce-ati zice daca v-am spune ca stiti sigur macar o piesa din repertoriul lor? Gyöngyhajú lány se cheama in original si o stiti cel mai probabil sub numele de White Dove de la Scorpions (din '95). Originalul unguresc a fost scris in 1969, iar trupa Omega exista din 1962. Daca noi, regatenii, stam mai prost cu cultura muzicala ungureasca si speram sa nu ne fie luat in nume de rau, acest lucru nu se intampla insa in Ardeal. Publicul de la Tg. Mures canta impreuna cu ei toate cantecele, se aprindeau brichete la balade, se dansa in hore la piesele mai alerte. Sunt, evident, o trupa foarte populara, extrem de longeviva si cu o prezenta pe scena nebanuit de energica.
Vocalul Kóbor János ne-a lasat cu gura cascata de admiratie, gura care ni s-a inchis cand am ramas muti in fata solo-urilor cu reminiscente psihedelice de space rock ale claparului Benkő László. Pe langa spectacolul oferit de fiecare membru al trupei in parte, toti fiind niste muzicieni excelenti, show-ul a fost completat de luminile de laser si fumul care se combinau intr-o imagine si ea psihedelica, precum trilurile spatiale ale lui Laci.
Concertul Omega s-a incheiat tarziu in noapte cu Fata cu perle in par, Gyöngyhajú lány, piesa insotita de un spectacol superb de artificii, video mai jos:
Intre timp am trecut putin si pe la Butterflies in My Stomach. Nu am simtit fluturasi in burta, dar ne-a placut stilul lor melodios, un pic de funk, un pic de jazz si vocea minunata a Macai ne-au tinut acolo pret de cateva melodii. Nu ne-au placut insa discutiile dintre piese, felul in care Maca tinea sa discute cu publicul parand destul de artificial.
Acum ploua si e frig la Peninsula, iar metropotamul zgribulit asteaptam sa ii vada diseara pe KoRn, Tankcsapda, Zdob si Zdub, N.O.H.A., Subscribe. Si Puya, mi se da un ghiont in coaste.
La acest articol au colaborat Cristina Petrescu si Cristina Foarfa
citeste cum a fost si in prima zi a Peninsula 2010
citeste cum a fost si in ultima zi a Peninsula 2010
Mult mai multe fotografii de la Peninsula 2010 gasesti in galerie.
- bungee jumping (80 de lei),
- scaun dublu cu coarda elastica (50 de lei), care pare chiar mai amuzant decat coarda de bungee cu care sari legat de picioare, pentru ca efectul e invers, coarda te smulge de la pamant si te lasa apoi sa topai in sus si in jos cu tot cu scaun,
- slack line pe iarba si zipline (tiroliana) peste rau (15 lei),
- caiac (10 lei),
- dat cu mingea tip zorbing pe balta (tare distractiv, cel putin de privit - e o sfera transparenta de plastic in care intri, apoi e umflata, etanseizata si ti se da drumul pe apa, ca unui hamster de apa gigantic, iar tu trebuie sa dai din picioruse sa te deplasezi si... nu te faci de rasul alora de pe mal :)
- tir cu arcul, teren de fotbal, concursuri de power ball si de rezolvat cuburi rubik, boardgames, karting.
Imposibil sa te plictisesti, deci, pe timpul zilei, pana incep concertele. Avem si cinematograf (TIFF movie tent), unde am revazut o comedie neagra bulgareasca excelenta, Zift pe numele ei.
Am inceput seara cu un Grimus acustic. Ii prindea foarte bine pe baietii de la Grimus ipostaza mai linistita, asezati cuminti pe scena, imbracati elegant, iar nici ca puteau pica mai bine in contextul politic si social actual piese precum Political Animals, Insanity sau Vanity. Ziceti si voi: "financial obligations", "you have no right" sau "all you have to do is vote for us". Ne place Grimus, desi uneori ni se par un pic monotoni si repetitivi.
Intre timp, la scena Ciuc am simtit intamplator un iz de Sarmale Reci. Neasteptat, Sarmalele trebuiau sa intre pe
Dupa Grimus, pe scena Kiss, ni se promitea o combinatie de hip hop, folk, punk si reggae, care se pare i-a placut pana si lui Manu Chao, drept pentru care ii recomanda: Che Sudaka, o trupa de imigranti columbieni si argentinieni in Spania, care canta intr-adevar mixul indescriptibil caracteristic lui Manu Chao... Cel putin asta am dedus din nesfarsitele probe de sunet care au intarziat inceperea concertului. Cum trebuia sa fugim la Phoenix, in partea cealalta a zonei de festival, n-am prins mai deloc Che Sudaka si tare rau ne pare, promiteau.
La Phoenix populatia inca nu se dezmeticise din amorteala zilei si la prima piesa inca se mai dormea in front. Dupa ce au inceput cu Nunta si au continuat in forta cu Zori de zi, publicul s-a inmultit vizibil. Ceea ce imi place foarte tare la concertele Phoenix este lumea care vine sa-i asculte. Au acel farmec pe care si-l pastreaza de aproape jumatate de secol de activitate, in ciuda faptului ca numai doi membri actuali fac parte din componenta originala, farmec ce face ca in public sa se zbantuie urland Negru Voda si micul punker caruia abia i-au dat tuleiele in barba, si domnii de varsta lui tata.
I-am ascultat deci, ca intotdeauna, cu placere (si racnind si noi din toti rarunchii Te intreb pe tine soare sau Strunga). N-am ascultat cu prea multa placere accesele de primadona ale lui Bogdan Bradu (vocalul Phoenix de prin 2007 incoace). Vocea lui Bogdan nu ne displace deloc (cu un pachet de tigari pe zi si niste petreceri a la Phoenix in anii copilariei ar putea capata chiar o patina robusta), dar ceea ce ne-a facut sa cam zambim pe sub mustati a fost prezenta scenica, de la bandana neagra la felul in care acapareaza si microfonul, si scena, zburdand si dandu-se in spectacol ca un pustan abia urcat sub reflector.
Set list Phoenix:
Nunta; Te intreb pe tine soare; Zori de zi; Fata verde; Mica tiganiada; Strunga; Mesterul Manole; La umbra marelui urs; Jocul; Baba Novak; Negru Voda; Andrii Popa
Trupa a prestat foarte fain, desi n-a prea percutat la reactiile publicului, absorbiti mai degraba de ce faceau pe scena. Din multime se cerea extrem de insistent Timisoara, care insa ne-a fost refuzata, sub pretextul sec cum ca "Timisoara se canta doar la Timisoara", Sfantul Nicolae dixit, cum l-a prezentat pe Nicu Covaci intr-un exces rizibil de deferenta Ionut Contras, managerul trupei (backing vocals si percutie). A fost insa un concert foarte misto, primul de cand suntem la Peninsula de la care n-am plecat pana la sfarsit.
Am trecut putin sa vedem cum suna si Anima Sound System, o trupa importanta de electro din Ungaria. Nu rau, desi sunetele cam agresive au atentat la integritatea timpanelor noastre, in special in fata. Anima Sound System nu ne-au convins cu techno-pop-ul lor un pic acid, in ciuda solistei care o prezenta scenica interesanta, asa ca am mers mai departe.
La Europe am ramas doar vreo 4-5 piese, admirand atat energia pozitiva fantastica a vocalului Joey Tempest, cat si cea venind din partea publicului, care tipa ca o fetiscana vazand joaca lui la microfon. Desi nu suntem niste ascultatori dedicati Europe, am apreciat (mai mult fetele din grup) prezenta carismatica a lui Joey, care a fost si a ramas, chiar si la 47 de ani, cum ii e si numele de scena: Tempest, ca o furtuna.
Am ascultat Superstitious, Scream of anger, Carrie, si am fugit sa-i vedem pe ungurii de la Irie Maffia, dar ne-am intors la Scena principala la timp sa ascultam The Final Countdown, care a ridicat campul in picioare.
Irie Maffia ne-au placut tare mult. Sunt o trupa ungureasca de hip hop reggae, cu accente puternice de ska si funk. Au aparut pe scena micuta de la Ciuc Party Stage, care abia ii incapea - trei vocali, Sena Dagadu, András Kéri aka MC Columbo, si István Busa aka Papa Diamont, o trompeta, un trombon, doi percutionisti, un clapar, un bass, o chitara si un tip la butoane. Au venit ca un iures si asta au produs si-n public, unde se striga (cantau in ungureste, iar lumea le stia piesele) si se sarea la unison de se zguduia pamantul.
A urmat Tricky care a fost, ca de obicei, tricky. :) S-a facut bezna, intrerupta doar de cateva spoturi difuze, si pe scena au aparut in ritmurile trippy de intro din You dont wanna Tricky, Francesca si instrumentistii. Si a inceput nebunia sau mai bine zis transa Tricky. Ne-a trecut prin toate senzatiile, de la impresia ca suntem intr-un vis pana la stari pline de o energie nebuna, cand tot publicul se transformase intr-un organism imens care vibra si sarea.
Un concert Tricky e o experienta in sine. Poate cel mai interesant era dialogul muzical dintre el si Francesca, vocea feminina excelenta ce-l insoteste in concerte. Vocea lui soptita, sacadata, dintr-o alta lume contrasta armonios cu vocea Francescai, puternica uneori, profunda alteori. Pe scena vedeam un Tricky contorsionat, ireal, simtind si traind concertul, pentru care se vedea ca muzica si empatia cu publicul inseamna foarte mult. Melodiile curgeau unele din altele, cu pauze bruste sau schimbari neasteptate de ritm, pentru ca Tricky nu suna niciodata la fel.
Pe Ace of Spades (cover Motorhead), Tricky a chemat publicul pe scena, unde se facuse o aglomeratie de nedescris. Lumea sarea, tipa, se facea pogo, totul cu Tricky la mijloc care parea in elementul lui inconjurat de fanii dezlantuiti. De fapt, a si coborat in public de cateva ori, spre bucuria celor de acolo. Am auzit si piese de pe noul album, ca Murder Weapon sau Kingston Logic (cred...), dar si mai vechi, cum sunt Girls sau Dear God. A incheiat cu un Vent prelungit, in fata unui public ce nu vroia sa-l lase sa plece.
In acest timp, pe scena principala a venit o alta trupa ungureasca, Omega. N-ati auzit de ei? Ce-ati zice daca v-am spune ca stiti sigur macar o piesa din repertoriul lor? Gyöngyhajú lány se cheama in original si o stiti cel mai probabil sub numele de White Dove de la Scorpions (din '95). Originalul unguresc a fost scris in 1969, iar trupa Omega exista din 1962. Daca noi, regatenii, stam mai prost cu cultura muzicala ungureasca si speram sa nu ne fie luat in nume de rau, acest lucru nu se intampla insa in Ardeal. Publicul de la Tg. Mures canta impreuna cu ei toate cantecele, se aprindeau brichete la balade, se dansa in hore la piesele mai alerte. Sunt, evident, o trupa foarte populara, extrem de longeviva si cu o prezenta pe scena nebanuit de energica.
Vocalul Kóbor János ne-a lasat cu gura cascata de admiratie, gura care ni s-a inchis cand am ramas muti in fata solo-urilor cu reminiscente psihedelice de space rock ale claparului Benkő László. Pe langa spectacolul oferit de fiecare membru al trupei in parte, toti fiind niste muzicieni excelenti, show-ul a fost completat de luminile de laser si fumul care se combinau intr-o imagine si ea psihedelica, precum trilurile spatiale ale lui Laci.
Concertul Omega s-a incheiat tarziu in noapte cu Fata cu perle in par, Gyöngyhajú lány, piesa insotita de un spectacol superb de artificii, video mai jos:
Intre timp am trecut putin si pe la Butterflies in My Stomach. Nu am simtit fluturasi in burta, dar ne-a placut stilul lor melodios, un pic de funk, un pic de jazz si vocea minunata a Macai ne-au tinut acolo pret de cateva melodii. Nu ne-au placut insa discutiile dintre piese, felul in care Maca tinea sa discute cu publicul parand destul de artificial.
Acum ploua si e frig la Peninsula, iar metropotamul zgribulit asteaptam sa ii vada diseara pe KoRn, Tankcsapda, Zdob si Zdub, N.O.H.A., Subscribe. Si Puya, mi se da un ghiont in coaste.
La acest articol au colaborat Cristina Petrescu si Cristina Foarfa
citeste cum a fost si in prima zi a Peninsula 2010
citeste cum a fost si in ultima zi a Peninsula 2010
Mult mai multe fotografii de la Peninsula 2010 gasesti in galerie.
Tu ce parere ai?
Pentru a posta trebuie sa fii logat.