Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Pe 26 aprilie in Hard Rock Cafe Metropotam a luat parte la unul din nenumaratele concerte din cariera Pasarea Colibri, alaturi de un public care a umplut restaurantul si i-a incununat cu aplauze pe cei patru muzicieni evergeen.

Cand spunem "Pasarea Colibri" automat este vorba despre nostalgia trecutului. Ne vin in minte melodii precum "Miruna", "Vinovatii fara vina", "Esarfa in dar" sau "Hei, tramvai" si felul in care parintii sau fratii nostri mai mari le fredonau cu bucurie.

Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe

Unii dintre noi isi mai amintesc de lectiile de chitara de la clubul copiilor, de primele cantece pe care invatam entuziasmati sa le legam la acest instrument, Andrii Popa si Hei Tramvai, repetate iar si iar pana le puteam canta fara greseala.

Suntem siguri ca aceste amintiri si multe altele i-au napadit pe cei prezenti in seara de joi la Hard Rock Cafe, oameni de toate varstele, familii cu copii si bunici care aplaudau cu totii la unison si isi miscau capetele pe ritmurile melodiilor mult iubite.

Concertul a inceput cu un In Memoriam Florian Pitis, in care l-am ascultat recitand si i-am privit fotografia, dupa care Mircea Vintila, Mircea Baniciu, Vlady Cnejevici si Teo Boar au urcat pe scena si au inceput sa isi manifeste placerea de a canta.

Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe

Desi ni s-a parut un pic ciudat sa auzim bateria si basul inregistrate pe negativ, acest lucru nu ne-a impiedicat sa ne bucuram de concert si de vocile nemuritoare ale lui Vintila si Baniciu.

Concertul a inceput in jurul orei 22:30 si s-a incheiat la o buna vreme dupa miezul noptii, a fost impartit in doua jumatati, prima cu piese mai putin cunoscute pentru publicul larg, dar fredonate de un numar mare de fani si o a doua plina de energie si de toate cantecele care i-au consacrat in ultimii aproape 20 de ani. Nu au lipsit nici "Mugur de fluier", nici "Nunta", piese care pur si simplu au facut publicul sa erupa.

Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe

Publicul a fost intr-adevar exceptional, a cantat la unison cu trupa, a dansat, a batut din palme si s-a bucurat din ce in ce mai mult, cu fiecare melodie care incepea.

Ne-am bucurat sa observam o asa caldura si incantare intre muzicieni si ascultator si ne-am bucurat ca o trupa cu adevarat de istorie cum e Pasarea Colibri inca mai canta pentru publicul din 2012.




1 comentariu

Pasarea Colibri, evergreen in Hard Rock Cafe
BogDan
#1 -

publicul...

Şi mi-aduc aminte de momentul din Silver Church, când Pasărea Colibri era pe scenă şi s-a întrerupt lumina. În trei secunde, întâi timid, apoi din ce în ce mai puternic, sala a început ea să cânte o piesă a trupei, în timp ce Baniciu, Vintilă, Vlady şi Teo priveau uimiţi de pe scenă. După cum am spus în multe alte rânduri, acesta este publicul pe care-l prefer: poate mai puţin, fiind vorba de un spaţiu mai mic, dar ştiind pentru ce a venit acolo.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje