Liveland ziua 2: The Cinematics, Xiu Xiu, Laetitia Sadier of Stereolab, The Mono Jacks

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
A doua zi de Liveland a avut un line-up mai generos decat cel din prima zi: Toulouse Lautrec, The Mono Jacks, Laetitia Sadier of Stereolab, Xiu Xiu, The Cinematics si Fenech-Soler. Am ajuns fix cand de pe scena de la Arenele Romane cei de la The Mono Jacks isi lansau peste parcul Carol acordurile si versurile piesei Maria.

Ca de obicei, The Mono Jacks au avut un concert energic, cu piese care s-au legat foarte bine si cu o sonorizare impecabila - daca n-ai fi stiut, ai fi zis ca e vorba de o trupa venita tocmai de acasa de la mama indie-ului, din UK. Printre piesele pe care The Mono Jacks le-a cantat in fata unui public mai putin numeros chiar decat cel din prima zi, s-au mai numarat si Come Back Girl, Push the Pedal si Pressure of Your Phone Call.

Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2
The Mono Jacks

Un lucru un pic iritant a fost muzica din pauzele dintre concerte, care era dintr-un cu totul alt trip: Alice Cooper, Bon Jovi, Metallica etc. Dar sa zicem ca jocul spectaculos de lumini din timpul concertelor, pe care l-am apreciat foarte mult, ne-a sters aceasta nemultumire din minte si aproape ca uitasem de ea.

Dupa The Mono Jacks, pe scena a urcat Laetitia Sadier of Stereolab si a sustinut un concert dezamagitor, in timpul caruia multi dintre cei putini au preferat sa se retraga pe scaune si sa traga un pui de somn, la propriu, in timp ce altii s-au retras in spate la socializare in fata unei beri.

Chitara la care s-a jucat Laetitia a sunat groaznic si am avut de multe ori impresia ca timp de 40 de minute am ascultat aceeasi piesa, singurele care au mai alternat au fost versurile lalaite intr-o engleza cu accent frantuzesc sau in franceza. Aproape ca ne-a adormit si pe noi.

Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2
 Laetitia Sadier of Stereolab
Cand Laetitia a terminat de trecut prin repertoriul sau de piese minimaliste si plictisitoare, scena a fost incarcata cu tot felul de instrumente ciudate la care urma sa cante Angela Seo de la Xiu Xiu, Jamie Stewart ramanand fidel chitarii si microfonului. 

Xiu Xiu au facut sa se mai stranga randurile in fata scenei pentru un show iesit din comun sau "dubios", asa cum a mai fost numit de cativa oameni din public. Rock-ul lor experimental, cu versuri depresive (catalogate drept "emo" de alti cativa oameni din public) despre iubiri devastatoare sau catastrofice a sunat foarte bine si a fost impresionat (cel putin pentru noi).

Interpretarea lui Jamie ne-a adus aminte de vocea excelenta a lui Antony Hegarty de la Antony and the Johnsons, iar felul in care Angela schimba instrumentele (clape, diverse instrumente de suflat, un gong, clopotei etc.) ne-a hipnotizat de-a dreptul.

Printre piesele pe care le-au cantat si care se invart si acum prin capetele noastre s-au numarat si Gray Death, Dear  God I Hate Myself sau Save Me.

Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2
Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2
Xiu Xiu

Dupa ce Xiu Xiu si-a primit cu modestie aplauzele si nu au raspuns la bis, scena a fost luata cu asalt de cei patru baieti carismatici de la The Cinematics. A urmat o ora de indie rock and roll foarte catchy si dansabil, o schimbare radicala si de stil si de tempo fata de cele doua numere dinaintea lor. 

Au inceput in forta cu All These Things si au sustinut un concert alcatuit din piese de pe cele doua albume ale lor: A Strange Education (2007) si Love and Terror (2009). Scott Rinning a fost de zile mari, miscandu-se non-stop pe scena si facand cele 70-80 de persoane din fata scenei sa-l imite, sa iasa din starea de letargie, sa-si frece calcaiele de asfaltul de la Arene si sa aplaude frenetic dupa fiecare piesa.

Alte piese prin care cei patru scotieni au electrizat atmosfera au fost Keep Forgetting, Hospital Bliss, Love&Terror sau She Talks To The Trees.

Din pacate, am ratat Fenech-Soler si ultima zi de Liveland. Cu toate acestea, ce am vazut si auzit in cele doua zile de festival ne-a placut foarte mult (cu mici exceptii) si, in ciudat faptulul ca publicul s-a tinut departe de acest festival de muzica alternativa, din diverse motive (poate concurenta facuta de concertul Aerosmith numarandu-se printre acestea), noi ne-am dori sa fie cat mai multe astfel de evenimente, insa intr-o locatie ceva mai generoasa si cu un public pe masura.

Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2
Liveland @ Arenele Romane, ziua 2 Liveland @ Arenele Romane, ziua 2
The Cinematics

Setlist:
All These Things
Keep Forgetting
Race To The City
Hospital Bliss
She Talks To The Trees
New Mexico
Strange Education
Don't Look Down
Love&Terror
Break
Maybe Someday
Cinema
Rise&Fall
Moving To Berlin


Vezi cum a fost in prima zi de Liveland
Mai multe poze pe 100eyes




2 comentarii

Liveland ziua 2: The Cinematics, Xiu Xiu, Laetitia Sadier of Stereolab, The Mono Jacks
orchidsun
#1 -

Fenech Soler -energia de final

Pt un morning boost, Fenech Soler au fost cei mai potriviti. Pacat ca i-ati pierdut. Au fost energetici si au interactionat mult cu publicul. Am ramas impresionata.
Sper sa mai vina in Romania.

Am fost doar in ziua 2 la Liveland, dar mi-a placut ce-am auzit, iar biscuitii au fost deliciosi. Felicitari organizatorilor.

Liveland ziua 2: The Cinematics, Xiu Xiu, Laetitia Sadier of Stereolab, The Mono Jacks
atlas
#2 -

fenech soler

fenech soler au fost geniali. au stiut sa faca atmosfera chiar si cu 50 de persoane ramase in fata scenei. xiu xiu au fost unbelievable

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje