Lansare album Voodoo in Silver Church

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Normal, cand se infiinteaza o trupa, aceasta se gandeste automat sa schimbe ceva, sa aduca "noul" in ceea ce se practica pe piata muzicala la acea ora. Ca se reuseste sau nu, a contat intotdeauna mai putin, martore pentru asta fiind manunchiul de formatii care s-au cufundat in superficialitate si succesul facil printre prieteni.

Din fericire, nu este si cazul Voodoo.

Ca sa pornim cu inceputul, trebuie spus ca punctualitatea face parte din setul de comportamente prin care-ti respecti publicul, actual sau viitor. Cand anunti ca un eveniment incepe la ora 21.00, nu-l incepi cu o intarziere de o ora. Desigur, acea ora a fost indulcita de un pahar de vorba, dar asta nu scuza cu nimic faptul ca pana si persoanele care par apropiate de formatie incep sa se impacienteze. Stiu, suntem in zilele in care Axl Rose este adulat daca intarzie DOAR 2 ore, dar sa nu exageram, acesta nu este chiar cel mai corect mod de abordare.

Voodoo Voodoo

Voodoo Voodoo

Ei bine, ajunsi pe scena, au facut tot posibilul sa stearga impresia negativa de mai sus, si as spune ca au reusit. Au debutat in forta, strangand sala langa ei si, dupa modul in care a reactionat aceasta, mi-am dat seama ca vor avea o seara perfecta.

Fabian este genul de vocal care, fara sa dispuna neaparat de un show deosebit, stie sa ofere publicului mesajul de care are nevoie. E un fel de Terence Trent D'Arby pe steroizi, iar vocea sa este una care se potriveste fara probleme cam oricarui stil abordat. Asa ca, dupa cateva piese in viteza, a abordat un clasic, "No woman, no cry", al lui Bob Marley, intr-o varianta semi-acustica, extrem de aproape de "a capella".

Cosmin, chitaristul, se joaca cu dezinvoltura intre chitara electrica si cea acustica, cucerit de sonoritatile diverse pe care le abordeaza trupa. Sectia ritmica este sustinuta de minune de un basist cum nu cred ca exista multi in clipa de fata, Matei, puternic, precis si talentat si de Cristi, un tobar care a avut de unde sa invete, recte de la tatal sau, Nelu Dumitrescu, omul din spatele setului de tobe marca Iris. De altfel, Nelu Dumitrescu a fost prezent in sala si, urmarindu-i expresia, l-am vazut multumit de ceea ce se intampla pe scena.

Multumit a fost si publicul, nu asa numeros ca in alte dati, dar exact atat cat trebuie pentru ca atmosfera sa devina extrem de calda. Dar nu asta este problema, la cum evolueaza lucrurile, publicul va veni si el.

Voodoo Voodoo Voodoo

Voodoo abordeaza un stil in care se combina reggae-ul, preferatul lui Fabian, din ce am vazut, metal modern si ceva influente dancehall, pana la urma tot un reggae, pentru ca vine din aceeasi zona si isi trage seva din genul facut celebru de Bob Marley.

Cel putin in ceea ce priveste strict ceea ce am vazut si auzit la concertul de lansare al primului album, omonim, pot spune ca Voodoo este o formatie tanara, care vine puternic din spate si care promite, daca va reusi sa pastreze cadenta de acum, sa nu se cufunde in paharul cu superioritate si suficienta. In cazul in care vor adauga si punctualitatea la setul de calitati care nu le lipsesc, atunci viitorul le-ar putea aduce un statut pe care, prin prisma concertului de lansare, par a-l merita, acela al uneia dintre cele mai inspirate si energice trupe din noul val.




2 comentarii

Lansare album Voodoo in Silver Church
Eva
#1 -

intarzieri

Intr-adevar, intarzierile formatiilor pe scena sunt neplacute, mai ales cand concertele au loc "in a school night" si gandul ca te trezesti dimineata devreme nu te lasa sa te relaxezi. Dar... in calitate de devorator de concerte romanesti, pot sa spun ca intarzierea de o ora este o cutuma. Toata lumea stie si se bucura de o bere de incalzire pana la inceperea concertului.
Atat doar.

Lansare album Voodoo in Silver Church
BogDan
#2 -

aşadar, cutumă :)

Cuvântul "cutumă" e tare greu şi sper că ştii că noi suntem vinovaţi că s-a ajuns la el :) Dar ai dreptate, în ceea ce priveşte trupele noastre se poate spune că lucrul de mai sus se întâmplă şi la case mult mai mari. Una peste alta, ce a urmat după a mai şters din micuţul gust amar apărut, aşa, în colţul unei buze :)

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje