Concert Rammstein la Belgrad

Metropotamul poate sa moara fericit: si-a indeplinit o dorinta veche: sa vada Rammstein in concert. "Sa vada" trebuie inteles aici in sensul larg al ideii de "a fi acolo", pentru ca sarbii sunt o natie foarte inalta, iar metropotamul are picioarele scurte. Am vazut deci... printre randuri.

Dupa ce ii vanaseram vreo doua luni, de cand isi incepusera turneul LIFAD in 2009, abia prin decembrie am reusit sa prindem bilete la Belgrad, pe 20 martie. Am facut deci o mica excursie de 600 km mai la vest, am vizitat un oras foarte frumos (despre care o sa va povestim in curand pe metropotravel) si am vazut si un concert excelent. Nu si din punctul de vedere al sonorizarii, departe de a fi impecabila, din pacate. In ceea ce priveste insa prestatia trupei, scenografia spectacolului, efectele speciale, scena, luminile, reactia publicului, toate au fost la inaltime. Iar Lindemann a fost la inaltime la propriu la un moment dat (vezi min 7:03 din video, mai jos).

Concertul a avut loc la Beogradska Arena, o sala de sport noua si frumoasa, cu capacitate de vreo 20-25 de mii de locuri (variabil) numai pe scaune, una dintre cele mai mari sali inchise din Europa, a cincea in top, zic chiar ei. Noi am avut bilete jos, pe "gazon", si au costat 30 de euro. Ca organizare si optimizare a fluxului de oameni, nici sarbii n-au stat prea bine. Sus, la intrarea pentru tribune, erau cozi mici si controlul de metale, lichide si brichete mergea repede, dar jos, la intrarea pentru gazon, se mergea pe principiul turmei si al celui cu coatele mai ascutite, iar inauntru coada la bauturi nu era coada, ci hoarda.



In deschidere au aparut Combichrist, o trupa norvegiana de industrial ebm, care au prestat energic vreo jumatate de ora intr-o economie drastica de lumina, dar compensand printr-o atmosfera electrizanta, punctata de 2 tobari dementi si-un clapar exaltat, atmosfera transmisa valurilor de public din sala, care i-a primit foarte bine, ca pe un tonifiant inainte de marea incercare. Am ascultat printre altele Blut royale, What the fuck is wrong with you, Fuck that shit, pe care publicul le-a scandat voios, nu neaparat pentru ca le stiau, ci pentru ca efuziunea de energie de pe scena era contagioasa.

Dupa jumatate de ora de pregatiri in spatele unei cortine, la 9 s-au stins in sfarsit iar luminile si-am ramas asa vreo doua minute interminabile, timp in care toata sala a inceput sa vibreze de nerabdare, s-au ridicat mii de telefoane, camere foto si video, iar din boxe iesea un murmur nedeslusit, care s-a concretizat in cele din urma in Rammlied, prima piesa de pe ultimul album, Liebe ist für alle da.



Sala a explodat sub reflectoare in zeci de mii de urlete, fluieraturi si maini prin aer. Si asa a tinut-o tot concertul, a fost un public senzational, a stat in priza pana la sfarsit si - cel mai important - mai toti stiau versurile, un atu pe care nu suntem siguri ca publicul mai anglofon de la noi o sa il aiba la vara, la Sonisphere.

Au continuat cu inca doua piese de pe LIFAD, Bückstabü si Waidmanns Heil, apoi au urmat trei piese mai vechi, de pe Reise Reise, Herzeleid si Mutter: Keine Lust, Weißes Fleisch si Feuer frei. La mijlocul concertului au venit trei dintre piesele de rezistenta, pe care le asteptam - mai intai Wiener Blut, piesa care a facut ceva valva pe mapamond (citeste mai multe despre povestea ei aici), la care scenografia si simtul umorului cam bolnavicios al rammsteinilor a atiuns o noua limita grotesca: din "reactoarele" de unde cursesera pe rand lumini si scantei au coborat cateva zeci de papusi, care au inlemnit sinistru spanzurate deasupra scenei pana la sfarsitul piesei, cand au explodat, rand pe rand.



Ne-am calmat nitel cu liedul sangeros despre primavara la Paris, apoi am fost zgaltaiti iarasi cu Ich tu dir weh, unde am avut parte de o noua serie de efecte pirotehnice. Ca la toate prestatiile live Rammstein, focul si exploziile au fost la ele acasa. La Ich tu dir weh Till s-a urcat pe o platforma desupra scenei, cu ceea ce parea a fi un bidon de lapte, din care a inceput sa toarne limbi de foc. La Benzin au incendiat un individ (si l-au stins repejor, desi parea destul de vioi in costumul lui ignifug), apoi si-au montat pe umeri si fata niste aruncatoare de flacari care pareau capabile sa parjoleasca bine primele randuri din public.



A doua jumatate a concertului am ascultat "golden oldies": Du riechst so gut, care a adus un nou val de euforie in sala, Benzin, Du hast, Links 2 3 4. Incheierea s-a facut cu Pussy, pe care nu s-au abtinut sa nu mai faca o pozna - Till a incalecat un tun mare si gros, cu care s-a plimbat pe marginea scenei, improscand un sfert de sala cu jeturi puternice de spuma, moment urmat de o ploaie interminabila de confetti in culorile Germaniei.

A urmat o mica pauza, dupa care publicul a reusit sa ii mai scoata la inca doua bisuri. La primul s-a cantat si Haifisch, in timpul careia s-a reluat momentul de crowsurfing cu barca prin public pe care de obicei il faceau pe Seemann, de data asta in barca fiind Andy LaPlegua, solistul de la Combichrist, fluturand drapelul Serbiei. Al doilea bis a fost Engel, la care Lindemann a aparut cu o noua gaselinta pirotehnic-iconica, doua aripi gigantice in flacari, ca un inger al apocalipsei. Fabulos.

Spre surprinderea noastra n-au cantat Donaukinder, pe care speram sa o auzim live si care tare le-ar fi mers la suflet belgradenilor de pe malul Dunarii.



Aveti mai jos fragmente din tot timpul concertului, de o calitate cam slaba, dar suficienta cat sa va faceti o idee ce vine si la noi -speram intr-o forma cat mai asemanatoare- la vara, la Sonisphere.