ARTmania 2010 la Sibiu: Ziua 2

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Acest articol a fost scris de Militon, colaborator invitat al metropotamului, care ne insoteste la unele concerte de rock si metal, cu toate derivatiile de gen.


Ziua 2 de Artmania a inceput, ca si prima, cu doua concerte in Piata Mica. Amandoua acustice, amandoua cu formatii romanesti. Primul a fost al celor de la Sign of Agony, care, asa cum nu anunta site-ul oficial Artmania, sunt primii reprezentanti ai stilului slunder sludge din Sibiu, din Romania, si as banui ca si din lume, pentru ca eu unul n-am gasit nici macar o referinta la asa ceva pe net, care sa nu se refere chiar la Sign of Agony.

Genul sludge, pentru cei care nu stiau (ca mine) ce este si cu ce se mananca, este un amestec de doom, hardcore punk si southern rock. Acesta din urma este stilul care, prin radacinile lui adanc infipte in blues, a dat si tonul concertului. Au cantat si din piesele lor originale (Sex Drive Blues, ‘Till the End, Transylvanian Pride), insa cantate acustic, acestora le-a lipsit puterea, le-a lipsit metalul, ca sa zic asa, pastrand doar urme fine de groove metal. Un fel de Pantera unplugged, daca puteti sa va imaginati asa ceva :).

Sign of Agony Sign of Agony

Au sunat diferit dar bine, insa ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost partea a doua a concertului, care a constat in coveruri. Folsom Prison Blues, a lui Johnny Cash, o piesa country, cantata in ritm de delta blues de o formatie de sludge intr-un concert acustic nu e tocmai ceea ce s-ar numi cea mai conventionala muzica din lume, insa a sunat excelent. La fel au sunat si Rollin’ and Tumblin’, cu un intro dintr-o piesa de Jimi Hendrix (am uitat sa-mi notez care, si amarata mea memorie nu m-ajuta) sau Baby Please Don’t Go, mult mai apropiata de varianta originala a lui Big Joe Williams decat de adaptarea celor de la AC/DC, mai familiara rockerilor.

Sign of Agony Sign of Agony Sign of Agony Sign of Agony



Mi-a placut mult si amprenta proprie pusa pe piesele interpretate, si prezenta scenica, cu ochelari de soare cu tot, si vocea lui Peter, si bateria lui Vali, si bass-ul lui Alex, si chitara si limba scoasa ale lui Dragos. Singura problema cu concertul a fost ca s-a terminat prea repede. Ne-a parut rau c-au plecat, ne-am bucurat c-au venit Tiarra.

Ii vazusem si in ziua dinainte, si impresia fusese buna. Au revenit si ne-au confirmat prima parere: una din trupele romanesti cu potential. Potential care s-a vazut inca de la prima piesa - o instrumentala inca fara nume care speram sa se concretizeze cat de curand in intro-ul unui nou album.

Tiarra Tiarra Tiarra Tiarra Tiarra Tiarra

Scena mult prea mica i-a dezavantajat un pic (Tiarra este o varianta autohtona de Haggard, intr-o anumita masura, atat prin piesele bine lucrate, pe mai multe nivele, cat si prin numarul mare de componenti) insa, asa inghesuiti, au reusit sa repete prestatia excelenta din ziua anterioara. Vocea Andei, clapele lui John si chitara lui Tudor au dat linia de baza a muzicii interpretate, care s-a apropiat destul de mult de variantele plugged, cunoscute, ale melodiilor, insa contributia la sound-ul excelent si-au adus-o cu totii, asta insemnand Sebastian la baterie, Iulia la violoncel, Diana la vioara, Robert la bass si Alex - vocea masculina a trupei (si percutie). Daca nu ati ascultat inca Tiarra, faceti-o, merita.

Am ramas cu o impresie placuta dupa cele doua formatii romanesti, si am plecat incet incet spre Piata Mare, scena principala. Caldura mare, lume multa (ma rog, mai multa), bere ieftina (si lunga), atmosfera de concert, mon cher.

Primii veniti pe scena au fost Sirenia. Extreme gothic death symphonic metal. Din Norvegia. Ultima din seria destul de numeroasa de soliste vocale ale trupei, Ailyn (cu care au scos si ultimul album - The 13th Floor din 2009), a demonstrat ca este si ea la nivelul asteptarilor pe care fanii le au de la trupa care a ajuns deja un nume de referinta in lumea metalului.

De pe The 13th Floor a fost si piesa cu care au inceput concertul - The Path of Decay. De altfel, albumul din 2009 si cel din 2007 - Nine Destinies and a Downfall - au forst sursa majoritatii cantecelor din seara aceasta, cu cate patru (The Path of Decay, The Seventh Summer, The Lucid Door si Lost in Life) si respectiv cinci piese (Sundown, Downfall, The Other Side, My Mind’s Eye si Absent Without Leave). In rest, de pe materialele mai vechi au cantat doar Star-crossed (de pe An Elixir for Existance) si Meridian (At Sixes and Sevens).

Sirenia Sirenia

Ailyn s-a descurcat excelent cu toate, si cele mai noi, si cele mai vechi. Implicarea publicului (mult mai numeros decat la inceputul zilei trecute) a fost si ea buna, si concertul a mers bine. Morten (sufletul formatiei, ex-Tristania) a parut impresionat de raspunsul publicului, la fel ca si Ailyn de altfel, si, in scurtul timp pe care l-au avut la dispozitie, au gasit timp chiar si de un bis, respectiv o singura melodie - Absent Without Leave.

Sirenia Sirenia Sirenia Sirenia Sirenia Sirenia
Sirenia Sirenia Sirenia Sirenia

Alte absente (motivate, insa - aceeasi lipsa de timp) au fost Sister Nightfall, One by One sau Sirens of the Seven Seas. Ne-am declarat insa multumiti cu ce am primit, si am fugit repede sa mai luam o bere rece si hidratanta, si sa ne pregatim pentru al doilea concert (care din punctul meu de vedere a fost iarasi punctul culminant al serii).

Si a venit Dark Tranquillity. Diferenta s-a vazut inca de la prima piesa (At the Point of Ignition, de pe recentul We Are the Void). Monitoarele din lateralele scenei au insotit muzica livrata impecabil cu un videoclip foarte interesant, cu cladiri randate 3D, cu figuri desenate si arta abstracta sincronizata cu ritmul melodiei. De altfel, schitele abstracte care se transformau fluid una intr-alta, aducand aminte de piesele din cadrul expozitiei Ichtys, au acompaniat (banuiesc) toate piesele din setlist, aducand un excelent complement vizual spectacolului sonor. Spun banuiesc pentru ca, desi arta lui Niklas Sundin (chitarist si membru co-fondator al formatiei, alaturi de vocalistul Mikael Stanne) este foarte interesanta, au fost piese in care nu mi-am luat ochii de pe scena.

Dark Tranquility Dark Tranquility

Vizibil impresionat de reactia publicului, Mikael a vorbit mult, si-a cerut scuze ca in 20 de ani de cariera abia acum au reusit sa ajunga si la noi si a promis (clasic) sa revina cat mai curand posibil. Unul dintre primele lucruri observate de Mikael a fost un banner mare, pe care scria "Dark Tranquillity are our Lethe" -"That is fantastic. I wish you could all see this".

Poze cu publicul Poze cu publicul

Referinta la The Gallery n-a schimbat insa setlistul prezentat. Albumul scos la inceputul anului a furnizat patru piese - At the Point of Ignition, The Fatalist, Dream Oblivion si The Grandest Accusation - penultimul (Fiction) participand si el cu piese deja clasice ca Focus Shift, Misery’s Crown, The Lesser Faith si ultima a serii - Terminus. Multe dintre piese au fost introduse cu cateva cuvinte care reuseau de fiecare data sa monteze fanii pentru o noua sesiune de headbanging. Nu ca ar fi fost neaparat necesar, pentru ca atat piesele mai noi, cat si cele vechi (The Wonders at Your Feet, de pe Haven, Final Resistance de pe Damage Done, Lost to Apathy de pe Character sau Therein de pe Auctioned) au fost primite excelent.

Dark Tranquility Dark Tranquility Dark Tranquility Dark Tranquility
Dark Tranquility Dark Tranquility

Cea mai veche a fost Punish My Heaven (The Gallery, 1995, ce vremuri), si am fost putin surprins ca au sarit complet peste The Mind’s I, insa, la fel ca la Sirenia, timpul limitat i-a facut probabil sa-si mai subtieze selectia de melodii. Cu o ultima promisiune ca vor reveni, fara bis, au plecat si ei, si garda s-a schimbat inca o data in fata scenei principale. Fanii Serj Tankian si-au luat in primire posturile.

S-a auzit intai un intro instrumental, si-apoi a aparut pe scena, in pantaloni negri si camasa alba, cu cioculet si multa energie, Serj, care a intrat direct in paine cu Beethoven’s Cunt.

Asa cum ne-a spus imediat dupa, pasarica lu' Beethoven a fost interpretata alaturi de Pasaricile Zburatoare ale Haosului si de un grup de muzicieni romani, cu tot cu cele patru viori, doua violoncele si doua cornuri franceze din dotare. The Flying Cunts of Chaos (sau FCC pentru urechile mai finute ale unora) au mai cantat cu Serj, ca trupa de acompaniament live in turneele lui, insa acum ceva timp au decis ca e momentul sa scoata si ele un album. Au intrat deci in studio, unde au stat pana recent, lucrand la materialul propriu, insa in aceasta seara le-am vazut pe scena din Piata Mare.

Setlistu’:
Intro (the Hand)
Beethoven’s Cunt
Lie Lie Lie
Sky Is Over
Saving Us
Baby
Left of Center
The Unthinking Majority
Praise the Lord and Pass the Ammunition
Blue
Elect The Dead
Money
Charades
Deserving(?)
Honking Antelope
Electron
Borders Are
Feed Us
Empty Walls

Serj Tankian Serj Tankian
Serj Tankian Serj Tankian Serj Tankian Serj Tankian

Serj a avut o logoree fantastica toata seara. A inceput prin a saluta publicul (dupa prima melodie), si a continuat prin a se entuziasma de orice, de la modul in care ii era pronuntat numele ("wow, you guys pronounce my name better than any American I’ve ever seen") pana la moliile fara frontiere ("these butterflies know no borders"... "so why should we?") atrase de luminile scenei, si care se prajeau pe reflectoare, dand zonei din imediata apropiere a gardului o aroma de barbecue.

Serj Tankian Serj Tankian
Serj Tankian Serj Tankian Serj Tankian Serj Tankian

Speach-urile despre democratie, despre “oil brigades”-urile lui Bush, despre comercialism si cei care fac bani din muzica, desi “music comes from the universe” si ar trebui sa fie accesibila tuturor, despre cei care s-au imbogatit rapid profitand de tulburarile politice din Europa post ‘89, toate in spiritul militantismului politic pentru care Serj Tankian e recunoscut mi-au sunat sunat extrem de fals si de premeditat, insa si-au atins scopul. Serj a reusit sa creeze o relatie foarte buna cu fanii, si cele cateva mii de oameni stransi in fata scenei (ca-n zilele bune ale Artmaniei din anii trecuti) au scandat, au cantat si au dansat alaturi de fostul solist SOAD toata seara.

Poze cu publicul Poze cu publicul
Poze cu publicul Poze cu publicul Poze cu publicul Poze cu publicul


Seara nu se terminase inca. Am plecat care incotro, pentru ca organizatorii Artmania mai planificasera cateva evenimente, unele in Piata Mica, altele in diverse cluburi, cate doua in acelasi timp chiar. Am plecat inspre Flying Time, in subsolul caruia trupa Act urma sa sustina un concert tribut Motorhead. Ajunsi ceva mai devreme acolo, am ascultat in schimb un recital Scorpions (care pare sa fie singura muzica din dotarea clubului). Setlist: Wind of Change, Yellow Raven, Alien Nation, You and I. Daca erati curiosi. Da, stiu, nu erati. Nici eu nu eram.

Au urmat apoi niste soundcheckuri si, aproximativ la ora prevazuta, si-au facut aparitia pe scena Phil “Philthy Animal” Campbell (Vlad Vacarescu), Mikkey Dee (Augustin Costinescu), si un Lemmy (George Costinescu) ehmm... “obosit” tare. Cei trei si-au ales un playlist bun, si banuiesc ca in alte conditii l-ar fi dus la cap in mod exemplar, pentru ca talent au, chitara a sunat “spot on”, bateria la fel, iar George reuseste sa-si controleze vocea destul de bine, sunand pe alocuri izbitor de asemanator cu maestrul Kilmister.

Din pacate, alcoolul e pentru unii e un sfetnic rau, si ceea ce-ar fi putut fi un concert foarte reusit s-a transformat intr-un inceput de concert foarte nereusit. Am ascultat vreo trei piese Motorhead, una Sex Pistols, si mai mult n-am putut. Am plecat sus, in gradina clubului-hostel, m-am intors insa mai tarziu, sa-i vad si pe Tiarra “plugged”. Pentru a treia oara in doua zile m-au facut sa-mi spun ca sunt o trupa care trebuie urmarita, insa, “obosit” la randul meu, a trebuit sa plec inainte de finalul concertului. Mi-a parut rau, da’ ii mai prind eu prin alte parti.

Voua cum v-a placut ARTmania 2010?

Vezi cum a fost in Ziua 1 de ARTmania

Galerie foto cu mult mai multe imagini, inclusiv cu publicul, gasiti aici.


1 comentariu

ARTmania 2010 la Sibiu: Ziua 2
Je
#1 -

Tiarra

tobosarul Tiarra este Gabi Dima

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje