2 ani de Control: Dekadens si Pete and the Pirates

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
A trecut si 1 octombrie si o data cu acesta si doi ani de concerte, party-uri si nopti albe in Control. Aniversarea celor doi ani a fost sarbatorita prin concertul trupei britanice Pete and the Pirates, dar si printr-o schimbare de look a clubului. Nu va asteptati la ceva radical, toate au ramas acolo unde erau si inainte, doar ca peretii au fost decorati cu cateva postere noi, cu citate din piesele care se aud noapte de noapte in club si cu cateva figuri emblematice pentru oamenii din Control: Bukowski, Burroughs, Robert Smith, Sonic Youth etc.

De asemenea, tot mobilierul a fost inlocuit cu unul nou, iar aerisirea este ceva mai buna, pentru a se putea respira mai bine aerul de nou al clubului. 

Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control

Party-ul aniversar a inceput cu Dekadens in noua formula (Andrei Petrila - tobe, Janin Pasniciuc - chitara, Andreea Lupescu - voce). Publicul s-a strans destul de timid in fata scenei, dar intro-ul foarte ritmat asigurat de chitara lui Janin si de tobele lui Andrei a fost ca un wake up call pentru toti cei care trageau de beri la bar sau se lungeau la socializare. Si, pana sa urce si Andreea pe scena, camera pentru concerte s-a umplut pana aproape de refuz.

Din vechea formula n-a mai ramas decat Jan si odata cu membrii trupei s-au mai schimbat cateva lucruri. Daca pana acum ne obisnuiseram ca Dekadens sa aiba un aer mai jucaus si mai copilaros, acum cei trei si-au luat numele mai in serios si afiseaza o atitudine ceva mai decadenta, mai dura, mai insinunata (a se vedea si interactiunea de pe scena dintre Jan si Andreea). La schimbarea atitudinii contribuie si noua solista care joaca un pic de Courtney Love si Peaches, sau cel putin asa mi s-a parut mie.

Toate aceste schimbari au prins bine, pentru ca in ciuda plimbarii sunetistilor pe scena pe parcursul intregului concert (nu stiu ce fir nu era bagat unde trebuie...), Dekadens a sunat foarte bine si au avut priza la public. N-am inteles prea bine prezenta umbrelelor pe scena si jocul Andreei cu acestea, dar pana la urma a fost un element care ne-a placut, lasand la o parte superstitiile. Timp de o ora, Dekadens ne-a cantat atat piese vechi pe care le stiam (Kids, Getaway, Love Is), cat si noutati de pe viitorul lor album: City of Paper (ce se va lansa pe 22 octombrie in Kulturhouse).

Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control  Pete and the Pirates @ Control
Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control
Playlist: Intro, Babylon, Work It, Neonlights, Violets Constelations, Kids, Pierre, News on the Radio, Typical, Fix Me Up, Outlaws, Piece of Paper, Love Is, F.I.H., Insideout, Getaway.

Dupa Dekadens scena s-a aglomerat cu cei cinci baieti de la Pete and the Pirates, care ne-au marturisit ca au dat o tura prin Bucuresti, ca s-au dat cu barca pe Cismigiu si ca le place atat de mult aici, incat s-ar muta la noi - baieti de treaba! Acestea fiind spuse, Tommy (solistul trupei) a dat startul concertului in forta, cu piesa Bright Lights - "Come on now baby, come with me/ If you want me, won't you show it/ Won't you show me some affection".  Dar refrenul lalait al piesei Jennifer (a doua piesa) a apasat pe frana si a rupt ritmul bun cu care incepusera. Si cam asa a fost intregul concert, una calda, alta rece.

Timp de mai bine de-o ora, baietii au dat tot ce-au avut (la propriu), si-au trecut prin urechile noastre toate piesele de pe albumul lor de debut (Little Death) si inca cateva, ne-au ametit cu stilul lor, un amestec de Franz Ferdinand, Supergrass, Blur, cu un twist de Futureheads, cu versurile lor pline de romantism si inimi frante si prin chitarile lor cand "turate" la maximum, cand mangaiate bland.

Mr Understanding a fost pastrata pentru mai la sfarsit, ea fiind piesa din repertoriul lor care este cea mai cunoscuta romanului, a fost si cea care a animat cel mai tare publicul. Concertul lor s-a terminat cu un bis cerut insistent de public, iar baietii au fost realmente surprinsi de felul in care au fost primiti in Control. Poate mai vin.

Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control
Pete and the Pirates @ Control Pete and the Pirates @ Control
Playlist: Bright Lights, Jennifer, Things That Go Bump, She Doesn't Belong To Me, Little Gun, Eyes Like Tar, United, Lost in the Woods, Motorbike, Coco Black Kitty, Knots, Half Moon St., Mr Understanding, Blood Gets Thin, Come on Feet, Not a Friend.

Vezi mai multe foto pe 100eyes




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje