Tribes - Baby, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Daca urmaresti cu atentie scena muzicala din afara, probabil prin iunie, anul trecut, ai avut parte de o revelatie: daca pana atunci totul era un mare 80s revival (de la synth pop, la shoegaze), acum am trecut la anii '90. Printre trupele care te-au facut sa realizezi asta erau si Tribes. Al lor We Were Children (lansat in iunie) da pe afara de 90isme. De la refren (“We were children in the mid-90s”) la influentele de glam-grunge cu iz de Suede si potentialul de a deveni Wonderwall-ul generatiei actuale.

Debutul Tribes, Baby, vine din acelasi loc, unul masiv indatorat unor nume care erau in perioada de glorie pe vremea cand cei patru membri ai trupei inca se jucau in nisip. Este visul Tribes de a se fi nascut vreo 20 de ani mai devreme, de a fi parte a miscarii Britpop si nu un ecou. De aici si faptul ca cei patru londonezi isi poarta influentele la vedere, cu aceasi lipsa de rusine pe care o aveau Oasis si de multe ori se ridica la nivelul Oasis, pe atunci cand trupa din Manchester scria piese nesimtit de bune.

Corner of an English Field are ceva din Pulp, din sintetizatoarele murdare si melancolia trupei din Sheffield, din felul in care Jarvis si compania reusesc sa mobilizeze mase complet neasteptat. Chitarele de pe Sappho si Bad Apple sunt parca venite de pe The Bends, iar Alone or With Friends e un Oasis cu Noel la voce, nu Liam, in timp ce Whenever se foloseste de dinamica loud/quiet pentru a da viata unor Pixies mult mai pop.

Chiar si cand nu suna ca venind direct dintr-un anumit loc, piesele de pe Baby iti dau un sentiment ciudat ca iti sunt familiare, ca le-ai mai auzit undeva. Insa Tribes reusesc sa te fac sa nu iti mai pese de influentele lor in momentul in care ajungi la refren. Asta pentru ca o sa fii prea ocupat sa-l canti. E imposibil sa scapi din stransoare unei piese-imn ca When My Day Comes sau sa nu lasi chitarele care pur si simplu explodeaza cand Himalaya ajunge la referenul “Does it move you, the state I’m in?” sa ti se bage pe sub piele.

Sigur, e deplasat sa spui ca Baby e un album care trebuie ascultat pentru inovatie, in ciuda faptului ca nu o data Tribes dau dovada de o ambitie enorma in a-si aranja liniile melodice. Este in schimb un album care trebuie ascultat pentru lejeritatea cu care trupa scrie refrene facute pentru a fi cantate la unison de campuri intregi de oameni. Da, ce asculti a mai fost facut o data, nu este unic, s-a mai auzit, dar asta nu inseamna ca trebuie automat considerat inferior. Din contra, tocmai de asta merge atat de bine, pentru ca nu isi da aere si nu are pretentii. Vrea doar sa iti puna un zambet pe fata si sa iti aminteasca de faptul ca trupa ta favorita are voie sa umple si stadioane.

tribes-baby-cover.jpg

Tracklist:

01. Whenever
02. We Were Children
03. Corner Of An English Field
04. Half Way Home
05. Sappho
06.
Himalaya
07. Nightdriving
08. When My Day Comes
09. Walking In The Street
10. Alone Or With Friends
11. Bad Apple

Tribes - We Were Children


Tribes - When My Day Comes





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje