The Twilight Sad - No One Can Ever Know, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

E usor sa iti faci o impresie despre al treilea album The Twilight Sad, No One Can Ever Know, fara sa fii ascultat macar o piesa. Formatiile citate de trupa scotiana ca baza pentru sunetul actual sunt, printre altele, Cabaret Voltaire, Depeche Mode, Liars, Magazine, Public Image Ltd. Comunicatul de presa il compara cu Holy Bible de la Manic Street Preachers si Nine Inch Nails in perioada Downward Spiral. Nimic nu indica o ascultare lejera si care sa nu te faca sa te simti complet incomfortabil.

Nu ca The Twilight Sad ar fi fost pana acum o trupa buna pentru emisiunile de copii. Inca de pe debutul din 2007, Fourteen Autumns & Fifteen Winters, scotienii ne-au introdus in lumea lor populata de personaje singuratice, alientate, suferinde. Si pe primul album, si pe cel de-al doilea material, Forget The Night Ahead, povestiile intunecate, sumbre au fost norma, iar vocalul James Graham si-a purtat la vedere cele mai ascunse ganduri intr-o mare de folk primitiv, de feedbackuri, distorturi si zgomot alb.

Cei care asculta No One Can Ever Know si se astepta la obisnuitele crescendouri si eliberari de tensiune cu care ne-au obisnuit The Twilight Sad, care cauta wall of soundul bazat pe chitare, vor avea o supriza. Numele bifate ca influente, trupele enumerate in primul paragraf, nu mai au nici o legatura cu vechile influente shoegaze si duc sunetul intr-o zona mult mai electronica. La asta se adauga si Andrew Weatherall, omul care i-a dus pe Primal Scream pe ringul de dans acum vreo 20 de ani, si care, aparent, a dus la adaugarea sintetizatoarele analogice in ecuatie. Un fel de Martin Hannett, producatorul Unknown Pleasures.

Si asta e cel mai important lucru de tinut minte despre No One Can Ever Know: (mult) mai putin My Bloody Valentine, mai mult Joy Division. Parca pentru a surprinde perfect esenta trupei din Manchester, titlurile melodiilor evoca suflete torturate: Dead City, Kill It In The Morning, Not Sleeping, Sick.

Prima piesa lansata de pe album, Dead City, e un Joy Division in momentul cel mai intunecat. Un sunet robotic, chitara grea inca prezenta, niste note de bass parca iesite fix din mintea lui Peter Hook. Don’t Move, la fel de greu de inghitit, pune accentul pe tobele mecanice care transforma piesa in sora mai mica a She’s Lost Control. Texturi industriale stridente sunt combinate cu sunete de baroque pop (Alphabet), tobe repetive in stilul Neu! (Nil), beaturi dance care pulseasa (Kill It In The Morning) sau electrorock simphonic care aminteste de Depeche Mode (Another Bed).

Desi aparent mai calm, Graham are aceasi emotie in voce. Nu stii exact despre ce e vorba, dar stii ca e un eveniment traumatic. Nu stii daca esti parte a conversatiei sau doar martor la o confesiune. Nu stii daca el e victima sau agresorul. Ultima piesa, Kill It The Morning, ofera si mult doritul catarsis. Dupa cinci minute in care un sunet industrial iti macina si ultima urma de liniste, Graham tipa, eliberator, “What more do you need to know?/ It's staying here well down below.”

The Twilight Sad sunt experti in a-ti smulge inima din piept si a ti-o arunca intr-un morman de sticla sparta, de a-ti lasa goluri imense in stomac, de a te bantui dupa ce ai ascultat si doar o piesa. Faptul ca renunta, in mare parte, la vartejurile de sunet generate de chitare nu schimba cu nimic aceste lucruri. No Once Can Ever Know poate parea un album cu linii melodice mai simple, dar este la fel de intens ca materialele precedente. Un LP brutal si un triumf estetic.

 

Tracklist: 

01. Alphabet
02.
Dead City
03. Sick
04. Don't Move
05. Nil
06. Don't Look at Me
07. Not Sleeping
08. Another Bed
09. Kill It in the Morning

 

The Twilight Sad - Dead City


The Twilight Sad - Sick





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje