The Shins - Port Of Morrow, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Pentru totdeauna, trupa aia despre care Natalie Portman zicea, in Garden State, ca iti vor schimba viata, The Shins sunt una dintre putinele formatii din lumea post-Pitchfork, post-blogosfera, care sunt capabili sa atinga masele, sa scrie muzica pentru grupuri mari de oameni. Intr-un univers in care totul e nisat, The Shins par a fi capabili sa rivalizeze cu orice trupa de mainstream in termini de popularitate si ascultatori. Nici albumul din 2007, Wincing the Night Away, considerat a fi orientat spre experimentare si inregistrat in mare parte doar de James Mercer, nu le-a pus in pericol aceasta pozitie.

Acum, dupa cinci ani, lucruri difera insa dramatic. In primul rand, doi dintre membrii fondatori, Marty Crandall si Jesse Sandoval, au parasit trupa din motive de diferente estetice. Lui James Mercer i s-au alaturat, astfel, Ron Lewis, Eric D. Johnson and Joe Plummer de la Modest Mouse. Nici Mercer nu mai e acelasi muzician: a lucrat cu Danger Mouse, impreuna formand Broken Bells, iar in urma colaborarii, Mercer a invatat trucuri noi. Iar producatorul noului album, Port of Morrow, Greg Kurstin, e un om cunoscut pentru ca a lucrat cu Lily Allen si Gwen Stefani. Dintr-o data, noua directie, mult mai pop, pare a se contura.

Chiar Mercer a declarat ca noile piese sunt mult mai vesele decat cele de pe materialele precedente. E greu sa iti scape aura de relaxare, tonurile lejere, detaliile in tehnicolor, refrenele cinematice. Inca de la prima melodie, The Rifle’s Spiral, popul nerusinat te loveste si te face sa canti cu Mercer de la al doilea vers. Liniile melodice sunt efervescente si Mercer e in plina forma, jocurile lirice tipice The Shins fiind nelipsite. Chiar si cand scrie o piesa ca Simple Song, care nu iese cu nimic din tiparele Shins, sau un cantec ca No Way Down, cu o structura pop cat se poate de clasica, Mercer le nimreste la fix.

Totusi, asta nu inseamna ca Mercer intoarce cu totul spatele unor texturi experimentale. Bait and Switch are un aer de neo-pshiledelica, falsettourile lui Mercer ingramandindu-se peste sintetizatoarele care trec serpuind prin piesa, melodia devinind un fel de tribut adus lui Brian Wilson, in timp ce 40 Mark Strasse pare a fi scris dupa prea mult Dark Side of the Moon.  Si nici nu inseamna ca versurile sunt teribil de vesele. In spatele refrenului For a Fool, un refren ca o briza si care pare scris pentru a fi auzit pe coloana sonora a celui mai nou film Zach Braff, se ascunde o poveste despre infrangere si vina.

Port of Morrow e clar inspirat de experienta personala si de tot ce l-a inconjurat, povesti despre prietenii afectate de diversi factori, inclusiv propriile actiuni, situatii prin care am trecut cu totii. Dar e si un exemplu al talentului enorm al lui Mercer, al pasiunii lui de a scrie indie pop perfect, melodii in care instrumentele se contopesc pentru a da nastere unui sunet inevitabil contagios. Port of Morrow, ca si aceea melodie de pe coloana sonora a Garden State, e genul de experienta universala dar teribil de personala si dovada ca The Shins sunt inca foarte capabili sa iti schimbe viata.

Tracklist:

01. The Rifle’s Spiral
02. Simple Song
03. It’s Only Life
04. Bait and Switch
05. September
06.
No Way Down
07. Fall of ’82
08. For A Fool
09. 40 Mark Strasse
10.
Port of Morrow

 

The Shins - Bait And Switch


The Shins - Simple Song





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje