The Futureheads - Rant, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Daca e sa aruncam un ochi prin presa britanica, aflam ca estul Londrei a (re)descoperit valul de post-punk revival din 2003-2004. The Kooks, Hot Hot Heat, Maximo Park umplu cluburile indie si ringurile de dans, mai mult sau mai putin ironic. Si atunci de ce, tocmai acum, cand revivalul are parte de un revival, s-au hotarat The Futureheads, una dintre trupele fruntase ale mijlocului de ani 2000, sa scoata un album acapella? Pana la urma ei sunt cunoscuti pentru chitarile precise, unghiulare si refrenele exuberante.

Dar, la fel cum reaminteste si Rant, cel de-al cincilea material de studio al trupei, The Futureheads pun mare accent pe armonii stranse, bine gandite si aranjamente. Ideea pentru album a venit in 2010, cand cei patru englezi au inregistrat o varianta a piesei Acapella a lui Kelis, luand cu multa ironie titlul melodiei. Si le-a iesit atat de bine incat esti tentat sa crezi ca ei au avut primii piesa si Kelis le-a furat-o. Restul pieselor de pe album sunt fie tot coveruri, fie melodii vechi de-ale lor prelucrate, fie cantece folk traditionale.

Sincer, e greu sa spui ca vreo piesa le iese prost. Desi, prin natura lui (lipsesc instrumentele si totul este realizat vocal), albumul poate parea uneori "prea la fel" si ca avand nevoie de mai multa varietate, cei patru isi arata flerul pentru aranjamente vocale, pentru suprapuneri, pentru scheme de tipul “call-response” si pentru abilitatea de a injecta emotie oricarei melodii. Celalalt cover dupa o piesa pop e Meet Me Halfway, care dntr-un cantec insipid, cantat de una dintre cele mai nesuferite trupe (Black Eyed Peas), se transforma intr-o melodie de dragoste in care versul “ want you so badly, it’s my only wish” devine credibil. Iar pe The No. 1 Song In Heaven, in orginal al Sparks, trupa recreaza perfect sintetizatoarele aproape corale specifice Sparks, prin voci curate si exacte.

Insa, poate cele mai delicioase momente sunt date de reinterpretatile cantecelor folk traditionale, poate si pentru ca ele sunt cele care se pliaza cel mai bine pe stilul abordat de The Futureheads. Sumer Is Icumen In, o piesa englezeasca din secolul 13, cu vocile de baritoni, si The Keeper, pe care baietii au un puternic accent venit direct din nord-estul Angliei, te trimit direct pe un camp englez din secolul 19, intr-un sat victorian. Iar The Old Dun Cow, cu versuri despre un pub care ia foc in timp ce clientii continua sa bea in nestire, e jucaus si extrem de amuzant.

Pentru ca asta e scopul albumului: sa te amuze, sa-ti puna un zambet pe buze si sa te faca sa uiti, pentru cateva cantece, de treburile de zi cu zi. Nu e o noua directie, asta e clar. Asa cum o arata si cantecele mai vechi ale baietilor, simti nevoia, la un moment dat, de un riff de chitara care sa taie armoniile. Man Ray, Robot, Meantime au ceva lipsa, desi spiritual (post) punk nu se pierde cu totul, ramanand in cuvintele aruncate cu dispret (Meantime e de-a dreptul delicios, sincer). Nici nu e un album care sa fie ascultat zilnic,  nu se pliaza ca stil. E o joaca, o farsa, un fel de a se prosti in studio. Dar cu Rant, The Futureheads arata ca sunt o trupa cu adevarat inovatoare, care pana si cand se joaca o fac cu cap, si ca sunt una dintre putine trupe din valul de revival din 2004 care a ramas credibila odata cu trecerea anilor.

Tracklist:

01. Meantime
02. Meet Me Halfway (The Black Eyed Peas cover)
03. Robot
04. Beeswing (Richard Thompson cover)
05. Thursday
06.
Sumer Is Icumen In (Traditional)
07. The Keeper (Traditional)
08. The No. 1 Song in Heaven (
Sparks cover)
09. The Old Dun Cow (Traditional)
10. Acapella (Kelis cover)
11. Man Ray

 

 

The Futureheads - Acapella


The Futureheads - The Old Dun Cow


The Futureheads - Meet Me Halfway


The Futureheads - Sumer Is Icumen In





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje