Tennis - Young & Old, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Debutul Tennis, Cape Dory, desi album imbibat bine in beach pop, cu versuri despre croaziera pe ocean a celor doi membri, sot si sotie, Patrick Riley si Alaina Moore, a fost lansat in ianuarie anul trecut. Nu o alegere tocmai fericita. Desi, cu un luciu Motown si un iz de C86 (compilatie de indie pop lansata de NME), era prea dulce si, de multe ori, prea familiar, pentru a rezista pana cand ne-am scos lotiunile de protectie si prosoapele de plaja. Cel de-al doilea material Tennis, Young & Old, lansat si el in iarna, de data asta fix pe 14 februarie, parca pentru a ne testa rezistenta la chestii dulci, promite insa sa reziste pana cand vom simti nisipul printre degete.

Din start, avem un motiv evident: producatorul albumului este bateristul The Black Keys, Patrick Carney. Implicarea lui in procesul de inregistrare pare a da edge-ul necesar melodioarelor nostalgice. De la el parca vine claritatea influentelor mult mai rock si, in special, a tobelor. Inca de la primul single, lansat in decembrie, Origins, cu al lui pian greu si ritmuri contagioase de blues, se simtea cum garage-ul specific The Black Keys isi baga putin degetele in sunetul Tennis pentru un rezultat absolut perfect. Iar Petition, tobe grele, o melodie exacta care aduce a varianta Motown a Tighten Up, e dovada ca mana lui Carney ii ajuta enorm pe Tennis.

Dar contributia lui Carney e totusi una mica. Ce face ca Young & Old sa fie o experienta memorabila e simplul fapt ca Moore si Riley au crescut ca muzicieni. Si-au rafinat scriitura. Sunt mult mai increzatori in ei ca trupa. Au invatat sa arunce in ceea ce pare a fi un vis puternic colorat o doza de pesimism care sa tina la o distanta sigura orice romantism ieftin. High Roads, una dintre piesele care iese in evidenta, e mai mult indatorata Elvis Costello decat She&Him, iar versurile arunca o umbra peste tobele insorite (“Paradise is all around, but happiness is never found”).

Din noua incredere vin chitare mult mai clare, mai exacte, mult mai fuzzy, vin clape exuberante care pulseaza sub vocea lui Moore. Sau punctul forte al Tennis. Unde in trecut, Moore suna ca o solista timida de twee-pop, acum pare a fi o diva Motown. Pe My Better Self chiar suna ca Diana Ross in perioada The Supremes. Faptul ca renunta, in mare parte, la tehnici lo-fi, da vocii lui Moore profunzimea de care avea nevoie. E o voce calda, dezarmant de sincera si care stie sa se modeleze perfect pe orice schimbare de tempo. Nu degeaba albumul a fost descris chiar de trupa ca “Steve Nicks intr-o perioada Motown”.

Young & Old e de fapt o continuare a Cape Dory. Ca si Cape Dory, e dulce si nostalgic (Travelling si a sa poveste de iubire venita dintr-o vreme cand dragostea era ceva magic). Ca pe primul album, melodiile sunt contruite in asa fel incat sa te faca sa dai usor din picior si sa fredonezi versurile inainte de a fi terminat de ascultat piesa o data macar. Nu e genul de album care sad ea standardele peste cap, care sa creeze revolutii sonice, care sa te lase mut de uimire. Dar este un album pop reusit, plin de emotie si energie prin care Tennis isi contruiesc propriul sunet.

Tracklist:

01. It All Feels The Same
02. Origins
03. My Better Self
04. Traveling
05. Petition
06. Robin
07. High Road
08. Dreaming
09. Take Me To Heaven
10. Never To Part

Tennis - Origins





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje