Paul Weller - Sonik Kicks, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Paul Weller a ajuns la stadiu in care poate sa stea lejer si sa nu se aventureze in nici o noua directie. Dupa 35 de ani, timp in care englezul a trecut de la new wave la Britpop, de la acid house la jazz, ai zice ca nici nu mai are ce sa faca nou. Iar dupa 22 Dreams din 2008 (sau 22 de piese complet experimentale) si Wake Up The Nation din 2010 (album nominalizat la Mercury Award), ideea ca cel de-al 11-lea material de studio, Sonik Kicks, ar revitaliza in vreun fel cariera lui Weller e complet absurda.

Cu toate astea, interviurile date de The Modfather inaintea lansarii cuprindeau fraze de tipul “e o directie noua”, “experimentez” si tot asa. Un sound mai electronic, zicea el, un space-rock, sci-fi pop cu urme de krautrock zicem noi. Inca de la prima melodie, Green, stii ca Sonik Kicks e genul de album care te prinde bine, te tintuieste de scaun si nu iti da pace pana nu l-ai intors pe toate partile. Green este o explozie de energie cu un beat motorik venit clar pe filiera Neu!, chitare care tasnesc parca de niciunde si o voce aproape sufocata de instrumente.

Influenta nemteasca se mai simte si pe Kling I Klang, un fel de The Kinks combinat cu un Kraftwerk frenetic, in care Weller spune ceva despre neveste de vicari, dar nu conteaza, totul e atat de alert ca nu ai timp sa respiri, ci doar sa lasi piesa sa curga peste tine. De fapt, tot Sonik Kicks e o experienta densa, singurul moment clar de respiro fiind By The Waters, dar al carei liniste este data peste cap de urmatoarea piesa, The Dangerous Age, tot de factura Kinks-iana, o melodie in care Weller ii ia peste picior pe cei care au dezaprobat relatia lui cu actuala sotie, Hannah Andrews, si diferenta de varsta dintre cei doi (el are 53 de ani, ea 25).

Sotie care apare pe Study In Blue, un fel de The Style Council, una dintre trupele lui Weller, care incepe cu un feel jazzy, dar pana la urma lasa basul dub sa predomine si se transforma intr-un space rock delicios. De aici, Dragonfly, cu Graham Coxon de la Blur la clape si efecte care amintesc de Joe Meek, e ca o progresie naturala. Dragonfly, Around The Lake si Drifters cu al ei pop a la Silver Apples sunt exemple perfecte de pop kaleidoscopic, complet neconventional si fluid, momente in care talentul lui Weller straluceste.

Si este adevarat ca, pentru un scurt moment, When Your Garden’s Overgrown, The Modfather lasa in urma orice iz de sci-fi si scrie o piesa care ar putea veni din mijlocul anilor '90 si parca destinata pentru a fi cantata de o mare de oameni la un festival. Chiar si in interiorul unui album, Weller nu sta locului, ci se joaca cu diverse concepte si o face cum putini ar fi in stare. Pana la urma, nu multora le-ar iesi piesa de final, Be Happy Children, o melodie sentimentala si cu iz soul pe care Weller aduce un tribut tatalui sau. Iar Sonik Kicks e un album plin de vitalitate si foarte indraznet, un reminder ca The Modfather e o figura emblematica a muzicii si un artist greu de inlocuit.

Tracklist:

01. Green
02. The Attic
03. Kling I Klang
04. Sleep Of The Serene
05. By The Waters
06. That Dangerous Age
07. Study In Blue
08. Dragonfly
09. When Your Garden’s Overgrown
10. Around The
Lake
11. Twilight
12. Drifters
13. Paperchase
14. Be Happy Children

Paul Weller - That Dangerous Age


Paul Weller - Green





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje