Los Campesinos! - Hello Sadness, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cei care se stramba la auzul cuvintelor “indie rock”, “twee” sau au un dinte impotriva celor de la Los Campesinos! nu au cum sa fie impresionati de cel mai nou efort al celor sapte muzicieni, Hello Sadness. Sigur, indie rock, conceptul, poate parea golit de orice semnificatie, folosit pana la extenuare, superficial. Dar Los Campesinos! par a-i da un inteles, muzica lor, in ciuda (sau poate datorita) labelului, este urgenta, plina de viata, adanc imnuiata in sentimente autentice.

Hello Sadness, al patrulea album al grupului, este inca un pas in calatoria lor spre viata de adult. Toti au terminat facultatea si, asa cum era clar pe Romance Is Boring din 2010, nu mai sunt doar niste pusti, ca au o anumita experienta, ca isi inteleg mult mai bine instrumentele si ca stiu sa compuna melodii care suna mult mai pline.

E usor sa iti dai seama, inca de cand auzi titlul, ca asta nu e un album despre fericire. Gareth Campesinos! a scris versurile cand isi oblojea inima franta, dupa ce s-a despartit de prietena lui. Logic ca rezultatul nu e ca o dupa-amiaza insorita si lipsita de griji. Desi primele doua piese, By Your Hand si Songs About Your Girlfriend, piesa care si-ar gasi loc pe albmului precedent, sunt, cel putin aparent, cantece vesele, cu batai de palme, tobe luminoase, voci pline de viata.

Dar de la melodia care da numele albumului, a treia piesa, trupa incepe sa se afunde in tristete, sa se duca spre o parte intunecata. Indiferent de cat de energetice ar parea cantecele, un vers ca “what's dripping from this broken heart is never running dry” te face sa simti o tristete imensa si cum ti se formeaza un gol in stomac. La starea asta contribuie fiecare instrument in parte si aici se vede cat de mult conteaza ca sunt sapte oameni in trupa, fiecare putand sa se concentreze pe un instrument. Sintetizatoarele fac piesele sa fie atmosferice, meditative, vioara adauga profunzime emotionala, chitara da energie melodiei in momentul in care Gareth pare a fi doborat de tot ce simte. Iar vocea, desi nu este una buna tehnic vorbind, unul dintre motivele pentru care Los Campesinos! pot sa nu prinda asa usor, si modul in care Gareth isi canta cuvintele (intr-un stil conversational, ca si cand ar purta o discutie cu el insusi), adauga mult la efectul dramatic al versurilor.

Gareth este cunoscut pentru versurile cu iz de Morrissey care vin ca sarea pe rana deschisa, dar pline de jocuri de cuvinte. Jocuri care, pana la urma, nu fac altceva decat sa ascunda adevarata durere. Pe Hello Sadness, Gareth uita de orice figura de stil si este infantil de direct, nu se mai prosteste si, cu riscul de a parea din topor, neinteresant pentru unii, scuipa versuri simple al caror scop e de a  arata lucruri asa cum sunt. Intr-un fel, versurile lui Gareth sunt acum o combinatie intre o vedere clara asupra faptelor, ca pe Romance Is Boring, si inocenta specifica Hold On Now, Youngster.

Productia clara da profunzime melodiile, motiv pentru care iti cer atentia completa si ajungi sa le intelegi complet dupa mai multe ascultari, in momentul in care le-ai inteles, descoperit o trupa mult mai matura, care se simte extrem de confortabil in propria piele, cu linii melodice mult mai bine structurate si care stie ca contruiasca imagini folosindu-se de cuvinte simple.

lc_hs.jpgTracklisting

01. By Your Hand
02. Songs About Your Girlfriend
03. Hello Sadness
04. Life Is A Long Time
05. Every Defeat A Divorce (Three Lions)
06. Hate For The Island
07. The Black Bird, The Dark Slope
08. To Tundra
09. Baby I Got The Death Rattle
10. Light Leaves, Dark Sees Pt. II

 

Los Campesinos! - Hello Sadness





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje