Grinderman - Grinderman 2 RMX, album

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Daca spui remix, unii se vor cutremura de frica si vor scuipa in san: deja aud sunetul a doua minute de beaturi repetitive dupa primul refren al melodiei. Cand mai auzi si cuvintele Grinderman si remix in aceasi propozitie, deja simti ca se impute treaba. Norocul nostru e ca avem de a face tocmai cu Grinderman si ca totul e facut cu cap. Inca de la alegerea celor care s-au ocupa de reimaginarea melodiilor de pe Grinderman 2 pentru a da nastere albumului Grinderman 2 RMX. Cu alte cuvinte, Nick Cave si compania au evitat ruta obisnuita de a cere unor “dance floor maestros”, cu exceptia evidenta a lui Andrew Weatherall, sa le prelucreze piesele.

Reimaginare pare a fi cuvantul cel mai potrivit, pentru ca mixurile, in timp ce pleaca de la fundatia pusa de Grinderman si desi pastreaza mult din spiritul trupei, par mai mult o continuare a vechilor piese si sunt de sine statatoare. De la inceputul albumului, Super Heaven Child, cu un aer si un riff greu de blues, si remixul A Place To Bury Strangers pentru Worm Tamer, mecanic, trepidat, un fel de Primal Scream in perioada XTRMNTR, iti promit ca nu se va uita de estetica Griderman, ci doar se vor adauga straturi care sa imbogateasca texturile si care te vor lasa fara suflare.

Exact asta face varianta lui Nick Zinner (Yeah Yeah Yeahs) pentru Bellringer Blues, cu ale sale clopote si batai din palme, mult mai calma decat originalul, dar care contureaza perfect aerul biblic dat de versurile lui Cave (Gabriel, probabil ingerul, incearca sa ii vanda o carte, dar el il refuza). Pe aceasi linie, de calm, merge si fostul Bad Seed Barry Adamson, cu o varianta extrem de melodica in comparatie cu taisul celorlalte remixuri, un Palaces of Montezuma cu un strop de gospel.

Dar, ca orice a fost atins de Grinderman , fiecare piesa in parte are un aer senzual si care te nelinisteste, aproape murdar si neimblanzit. Evil in varianta Silver Alert creeaza peisaje sonice fantomatice, vocea lui Cave distorsionata, aproape groteasca si vocea joasa si franta a lui Matt Berninger de la The National ca singura consolare. Mixul facut de SixToes pentru When My Baby Comes are un aer de witch-folk, aproape tribal, foarte bazic si mohorat, parca iesit din mijlocul unui ritual. Dar poate cel mai visceral si salbatic e coverul (pentru ca deja e cover asta) facut de Cat’s Eyes pentru When My Baby Comes: incepe ca un cantec de leagan straniu pentru a plonja intr-o masa de distorturi metalice si sufocante.

Asa cum se intampla cu remixurile in general, nu toate se ridica la nivelul originalelor si, pe alocuri, pare ca e prea multa umplutura. Trei variante pentru Evil pare deja cam mult, mai ales cand una este primul demo al piesei si pare a fi deloc necesar in economia albumului. Si nici varianta pentru Mickey Mouse and The Goodbye Man a lui Josh Homme de la Queens of the Stone Age (reintitulata Mickey Blood Mouse), cu al ei ritm metronomic, nu aduce nimic in plus originalului.

Din fericire, majoritatea remixurilor functioneaza foarte bine si stiu cum sa ia suficient din Grinderman fara a parea o simpla copie a originalului si cum sa adauge destul altceva fara a distruge tot ceea ce face cu adevarat reusite piesele trupei. Desi nu e perfect, Grinderman 2 RMX reuseste, in clipele lui bune, sa te prinda cu aceasi putere in stramsoarea lui ca si materialul care l-a inspirat.

Tracklist:

1. Super Heathen Child with Robert Fripp
2. Worm Tamer (
A Place to Bury Strangers Remix)
3. Bellringer Blues (Nick Zinner Remix)
4. Hyper Worm Tamer (U.N.K.L.E. Remix)
5. Mickey Bloody Mouse (Joshua Homme Remix)
6. When My Baby Comes (Cat’s Eyes With Luke Tristram)
7. Palaces of Montezuma (Barry Adamson Remix)
8. Evil (‘Silver Alert’ Remix Featuring Matt Berninger)
9. When My Baby Comes (SixToes Remix)
10. Heathen Child (Andrew Weatherall Remix)
11. Evil (‘The Michael Cliffe House’ Remix)
12. First Evil

 

Cat's Eyes with Luke Tristram - When My Baby Comes


Grinderman - Bellringer Blues(Nick Zinner Remix)


Grinderman - Evil (Silver Alert Remix feat Matt Berninger)





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje