Album: The Dead Brothers, The 5th Sin-phonie si trupa care pune death in deathblues

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
the dead brothers
The Dead Brothers
are dead
, anuntau ei prin 2008, cand trupa se cam destrama dupa 2 ani de lipsa de activitate muzicala.

The Dead Brothers are still dead, anuntau ei iarasi in 2010, cand reveneau cu o componenta putin schimbata si un nou album, The 5th Sin-phonie, care noua ni se pare cel mai bun pe care l-au scos ei in ultimii 10 ani.

The Dead Brothers sunt o aparitie cu totul neobisnuita in Europa. Sase elvetieni care canta ceva ce parea la inceput gothic americana, dar care isi schimba stilul de la cantec la cantec in cadrul aceluiasi album, variind de la bluegrass la cajun country, blues, folk, cabaret macabru, marsuri funebre si rock'n'roll intr-un stil autodenumit death swamp blues.

Instrumentatia e fenomenala. Sunt doar 6 si totusi suna precum o fanfara intreaga. Pe ultimul album au renuntat putin la alamuri in favoarea instrumentelor cu coarde, pe care le manuiesc de parca ar fi cantat in ultimii 150 de ani numai in saloon-uri si bordeluri din New Orleans, uitati in timp, ca niste dead brothers ce sunt. Canta la mandolina, banjo, vioara, chitara, hawaiana, ferastrau, orga cu pedale, sitar, contrabas si violoncel, iar ceea ce le iese este un fel de danse macabre, care, daca iti plac genurile gothic americana si dark cabaret, nu se poate sa nu te fascineze de la prima ascultare si sa te imbete periculos de bine, ca un pahar de absint.

The 5th Sin-phonie a aparut de Pasti, pentru ca "This world of sin requires a soundtrack, 'cause Jesus died for somebody’s sins but not mine". Este rezultatul unui an de munca intr-un hambar parasit si scartaitor din muntii Jura, in care si-au ingramadit toate instrumentele si o provizie considerabila de vin si branza frantuzeasca (pentru inspiratie) si au tot cantat, sub ochii soriceilor care valsau si ei macabru, cand nu-i vedeau bufnitele. Si au scos 40 de cantece noi dintre care le-au ales pe cele mai bune pentru noul album, reusind sa inventeze inca un stil personal: blackgrass, the dark side of bluegrass.

Albumul incepe cu un jig marinaresc instrumental (Drunkard's Walk), te trece prin doua balade, apoi ajunge la Bela Lugosi's Dead (Bauhaus cover), care n-a sunat niciodata atat de bine ca varianta The Dead Brothers. Urmeaza hipnotica Tic Tac, un pizzicato acompaniat lugubru de clarinet si apoi ne afundam in taramul plin de magie neagra cajun cu Drunkard's Dream. Cea mai buna piesa este, dupa parerea noastra, Langenthal, un blues ametitor in Schwiizertüütsch (germana elvetiana), urmata de o alta schimbare de ton, Exotic Odyssey, cu sonoritati orientale. Policeman e un country in toata regula, Teenage Kicks e rock'n roll toata ziua, iar intreg albumul The 5th Sin-phonie e ceva ce trebuie ascultat, cu siguranta o sa va placa.


The 5th Sin-Phonie

5th sinphonie
1 Drunkards Walk
2 Death Blues
3 The Story It’s Always The Same
4 The Power a Secret Holds
5 Bela Lugosi’s Dead
6 Tic Tac
7 Drunkards Dream
8 I am All I Got
9 Langenthal
10 Exotic Odyssey
11 Policeman
12 Teenage Kicks
13 How Deep Is The Water





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje