Album: Rome, Nos chants perdus (2010)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
cover
Trupa (sau mai degraba duo-ul) Rome, adica Jerome Reuter si Patrick Damiani, si-a inceput cariera in registrul neofolk-ului martial, cu trei prime albume (Nera, Confessions d'un voleur d'ames si Masse Mensch Material) de o melancolie rece si un romantism sumbru, cu influente industriale, din ce in ce mai rafinate in mesaj si muzicalitate de la an la an. Anul 2009 a adus ceva complet nou, un album cu o sonoritate diferita si cu un cu totul alt mesaj (citeste aici despre Flowers from Exile).

Dupa anuntul de la inceputul anului 2010, in care Jerome anula toate aparitiile live urmatoare si Rome isi lua ramas bun pe termen nedefinit, in mai a aparut noul album, Nos chants perdus, pe care il asculti, iar si iar si nu stii de unde sa-l iei si ce alchimie de elemente a mai gasit Jerome de data asta ca sa transmita o asemenea tristete ancestrala.

La prima ascultare albumul arata multe influente frantuzesti, de la acordeonul marseillez pana la piesele recitate in stilul clasic, acustic, al cantautorilor francezi ai deceniilor '50-'70. De altfel Jerome a stiut sa semnaleze discret tonul care face muzica pe fiecare album, incepand de la titlurile pieselor si de la versuri. Primele albume folosesc mult limba germana, sunt dure si de un romantism inghetat. Al patrulea e foarte international, foarte "european", multilingv, fierbinte ca o revolutie spaniola. Nos chants perdus revine la franceza, limba truverului pierdut in intrigi de curte, cantand despre tradari, izgoniri, dezamagiri, despre viata de vagabond, de hot pe care nu-l plange nimeni, Francois Villon contemporan cu limba amara si capul plecat.

"Les chansons noirs" ti se strecoara pe sub piele, iar daca ciulesti urechea si la versuri, intri intr-o cu totul alta lume decat cea aparenta a cantecelului romantios. Din punct de vedere muzical si inovativ albumul e incomparabil cu ce a facut Rome pana acum, aproape lipsit de energie vitala, iar mesajul versurilor este de o disperare apologetica si resemnata care iti infioara parul pe ceafa mai mult decat chitara lui Patrick, decat violoncelul plangator, orga solemna sau acordeonul visator.

Rome Rome Rome Rome

Vocea lui Jerome este elementul catalizator al tuturor impresiilor, autoarea si purtatoarea mesajelor, naratorul subiectiv al poemului epic Nos chants perdus. E o poveste eroica (chanson de geste), in care cavalerul se preda la sfarsit, izgonit, obosit si dezamagit de lume, de tradari, de pumnalele prietenilor, de ziduri prea inalte de cetati, de hoardele de cotropitori veniti sa pangareasca vieti de oameni si de regi.

Ar fi putut la fel de bine sa se numeasca The Trials of Rome, prezentand la ultima judecata toate metaforele si subiectele regasite pe toate albumele: les deracines, the beasts of prey, ni dieu ni maitre, the orchards of Rome.

Am reintalnit, la o alta intensitate, si multe teme de pe Flowers from Exile: ratacitorul de pe albumul de acum un an, fara pamant (rien ne nous appartient – tout nous est prete), fara tara, unit in cauza lui de fiu ratacitor cu alti dezradacinati ca el (les indesirables, les deracines), fii ai Europei, se transforma pe Nos chants perdus in pustnic, sufocat de "un gol istoric" si de un spleen baudelairian, renegand pe toti si mai gasind puterea sa agite pumnul in fata lumii (I protest you, I detest you, I renounce you and the beasts of prey you admire and I defy you and all traitors alike) inainte de a intra definitiv in pestera.

Pentru Jerome, asa cum am aflat din interviul cu el de acum catva timp, pestera inseamna marea. Nici ea nu lipseste din acest ultimul album - desi poate am citit prea profund printre randuri, am vazut in acele "14 blades, 400 blows" din ultima piesa, pe langa ascutimea cutitului metaforic in spate, fuga disperata si "splenetique" a personajului principal spre mare din Les quatre cents coups / 400 blows, filmul lui Truffaut.

 .

Ultima piesa, Chanson de gestes, se termina cu un mesaj de plecare:
"so I eat on and I sleep on
and I know we will meet on
another day, on a quiet road, on a safer shore
serve no one, blame no one, awaiting the fall
this sign means you, this sign means all"
si se incheie cu acelasi motiv muzical cu care incepe albumul (L'homme revolte), inchizand cercul.

Punct si de la capat.

Nos chants perdus (2010)
I. Debout Et En Mouvement
1. L'homme Revolte
2. Les Deracines

II. Les Champs Perdus
3. Le Chatiment Du Traitre  
4. L'assassin

III. Les Colonies Du Doute

5. Le Vertige Du Vide
6. Les Exigences De La Foi
7. La Commune

IV. Les Trahisons

8. Sous La Dague
9. Les Iles Noires
10. Un Adieu A La Folie

V. Nos Pays Caches

11. La Rose Et La Hache
12. Chanson De Gestes


Poate te mai intereseaza:
Cronica de album Flowers from Exile, Rome, 2009
Interviu cu Jerome Reuter, 2010


Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje