Album: Dust Lane, Yann Tiersen

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
"...a journey on the dusty lane that leads us to death. Not a sad thing, but like a colourful, sometimes painful, but mostly joyful experience: life!"

"...un drum pe poteca prafuita care ne duce catre moarte. Nu-i un lucru trist, ci o experienta plina de culori, cateodata dureroasa, dar cel mai adesea vesela: viata!"

Indepartat deja de o vreme de motivele muzicale tipic frantuzesti si de cascadele instrumentale dulci-amarui si sugubete, Tiersen se adanceste din ce in ce mai mult in ceturi minimaliste post rock. Dust Lane e un album mai degraba ambiental, ca o coloana sonora oarba, careia ii lipseste filmul.

Condamnat de invizibila sageata implacabila "Spre moarte - drept inainte, nu parasiti sensul de mers", Dust Lane, al saselea album de studio al lui Yann Tiersen, a carui facere a durat 2 ani si doua morti (a mamei sale si a unui prieten apropiat), e o alta poama interesanta din gradina cu minuni a compozitorului francez. Nu prea vesel, nici prea plin de viata, colorat in nuante destul de tomnatice, albumul te poarta melancolic prin 8 piese cu predilectie instrumentale si te lasa aiurit si neterminat dupa duetul Tiersen - Gaƫlle Kerrien de pe ultima piesa, Fuck me (I know you know we're all falling into a deep oblivion. I know you know we're all falling into a neverending mess).

Putinele versuri se mai aud si pe vocea lui Matt Elliot - Chapter 19 si Palestine -, prima fiind o litanie sumbra pe un text de Henry Miller, a doua avand ca singur aport vocal repetarea obsesiva a literelor din titlul piesei. De altfel piesele Palestine si Dust Lane se leaga amandoua de aceeasi amintire - experienta lui Tiersen din fasia Gaza, acum trei ani, cand a fost invitat sa sustina cateva concerte (urmate inevitabil de niste atentate, care l-au marcat, spune intr-un interviu). Iar imaginea din Dust Lane (pe care fiecare o concretizeaza dupa mintea lui) este pentru Yann cea a drumului prafuit care ducea in Gaza, spune el in alta parte.

Dust Lane e un album cu un stil greu descriptibil. Instrumentatia e cateodata electronica (cu iz de post-punk), alteori electrica si post-rock, repetitiva, cu monotonia sparta de cate o efuziune de coarde (mandoline, banjouri, viori, pian si chitara rece) si de corale moi (Amy, Till The End) sau monumentale (Ashes). In ciuda abordarii eclectice, Dust Lane e o suma de senzatii interesante, daca esti dispus sa te lasi purtat de o muzica halucinanta pe un drum nu prea batut. Iar daca intentionezi sa-ti iei bilet la concertul lui Yann Tiersen din decembrie din Silver Church, ar fi bine sa cauti sa asculti Dust Lane inainte.

In primul video de mai jos va puteti face o idee generala despre tonul albumului, iar in al doilea puteti vedea o inregistrare de la concertul lui Tiersen de anul trecut de la Sala Palatului (Ashes)
.

 .


cover
1. Amy
2. Dust Lane
3. Dark Stuff
4. Palestine
5. Chapter 19
6. Ashes
7. Till The End
8. Fuck Me


Albumul se gaseste pe Amazon.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje