Album: CocoRosie, Grey Oceans (2010)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
cover
Imi plac CocoRosie - greu de altfel sa nu le iubesti pe cele doua surori duse cu pluta pe campiile cu unicorni care calaresc zebre pe sub curcubee. Le-am remarcat dupa primele doua albume si le-am ascultat intotdeauna cu placere, muzica lor fiind mereu o potiune care agita si cea mai lenesa imaginatie, aruncand-o intr-o lume tare ciudata de poveste.

Cu toate acestea, noul album Grey Oceans (2010) nu mai are acel jenesaisquoi de "freak folk", nici spiritul buf, inovativ, creator, nici veselia tragica si grotesca, nici povestile de cabaret psihedelic. Toata atmosfera magica s-a schimbat.

Daca primul album, La Maison du mon reve (2004), a adus un sunet si o atmosfera atat de noua si de proaspata si mici bijuterii muzicale precum Terrible Angels sau Good Friday, iar Noah's Ark (2005) sfasietoarea Beautiful Boyz, inregistrata cu vocea obsedanta a lui Antony (and the Johnsons), urmatorul album (2007) a batut putin pasul pe loc (dar si acolo sunt cateva piese de retinut: Japan sau Animals, de exemplu), iar al patrulea, Grey Oceans, s-a gasit sa inoveze electronic si trip hop, regresand insa sensibil si din punct de vedere vocal, si muzical, si al povestilor din versuri.

In locul jucarelelor sonore cu care surorile Casady potentau atat de feeric muzica lor magic folk, au aparut sample-uri (la fel de neobisnuite, e adevarat) care schimba tonalitatea - poate placut pentru unii, dar nu foarte agreabil pentru urechile noastre.

Smokey Taboo este, spre exemplu, una dintre piesele care incep foarte promitator, cu o combinatie sonora oculta de fluier si tobe, peste care intervine apoi vocea subtire, ca a unei fetite de 9 ani a Biancai (Coco), intr-o masura care aminteste de hip hop si un ritm care nu aminteste de nimic, versuri indesate cu forta in unitatea de altfel placuta a piesei.

 .

Mai atrage atentia Hopscotch, care incepe cu o sonoritate vesela de sotron si pian de film mut, dar se transforma brusc intr-o balada amorfa. Inceputul piesei Undertaker este si el remarcabil - o jelanie monosilabica sinistru de patrunzatoare, dar corpul piesei nu aduce iarasi nimic la nivel senzorial, rezumandu-se moale la un pian care acompaniaza o recitare destul de monotona.

Cel mai mult ne-au placut The Moon Asked the Crow, din cauza unui suflu nou, parca un pic de industrial in sonoritatea acelui laitmotiv de inceput, si Lemonade, o piesa in stilul clasic: luminoasa pe dinafara (sonor) si misterioasa pe dinauntru (versuri), o balada dintr-o vara fierbinte, plina de imagini si simboluri a la gothic americana. Merita sa vedeti si videoclipul, in care (poate din cauza similaritatii titlurilor) aproape ca le-am vazut in cele doua surori pe Little si Big Eddie, cele doua personaje intelenite in singuratatea, amintirile si fastul mosiei Grey Gardens.

1. Trinity’s Crying
2. Smokey Taboo
3. Hopscotch
4. Undertaker
5. Grey Oceans
6. R.I.P. Burn Face
7. The Moon Asked the Crow
8. Lemonade
9. Gallows
10. Fairy Paradise
11. Here I Come


 .


Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje