Ce ascultam la Garana Jazz Festival 2017

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

La 1000 de metri altitudine, sus in munti, intre paduri, dealuri, lacuri si rauri, incepe freamatul pregatirilor care anunta a 21-a editie Garana Jazz Festival, o experienta de festival unica in Europa, care si-a pastrat misiunea de a celebra an de an intalnirea dintre natura si muzica live.

Din SUA, Norvegia, Cuba, Suedia, Italia, Vietnam, Austria sau Germania vin sunetele care vor umple anul acesta scena principala din Poiana Lupului: un line-up divers care te poarta in locuri necunoscute, deschizand drumul spre noi descoperiri muzicale.

Garana Jazz Festival are loc intre 6 si 9 iulie, in judetul Caras-Severin, langa satul care a dat numele festivalului.

JOHN SCOFIELD UBERJAM BAND (S.U.A.)

Castigator a trei premii Grammy in ultimii doi ani, John Scofield revine pe scena garaneza de jazz cu un alt proiect longeviv, Uberjam Band, impreuna cu Avi Bortnick si Andy Hess, avandu-l ca invitat de onoare in turneul sau european pe tobarul Dennis Chambers.

OMAR SOSA QUARTETO AFROCUBANO (Cuba, Mozambic) - citeste cronica noastra

In cea de-a treia zi de festival, pe 8 iulie, celebrul pianist cubanez Omar Sosa si membrii Quarteto AfroCubano vor incinge atmosfera in Poiana Lupului, daruind publicului un spectacol pe ritmuri afro-cubaneze, mixate cu jazz, hip-hop, world music  si elemente electronice.

In fiecare concert, Omar Sosa reuseste sa atraga publicul in iuresul propriei lumi muzicale, sa il faca partas la viziunile sale spirituale si sa il conduca abil de la pasaje muzicale meditative, pana la momente de bucurie exploziva.

ENRICO RAVA – TOMASZ STANKO 5TET
"EUROPEAN TRUMPET LEGENDS”
(Italia, Polonia, S.U.A)

Enrico Rava si Tomasz Stanko sunt indoiala doua dintre vocile cele mai importante in jazzul european modern. Cei doi trompetisti au fiecare cariere solistice impresionante, sunt deschizatori de drumuri in jazz, iar personalitatile lor puternice au influentat multe generatii de artisti.

Publicul de la Garana Jazz Festival va asista la o premiera in lumea muzicala: pentru prima oara, Enrico Rava si Tomasz Stanko sunt impreuna liderii unui proiect international, din care fac parte Giovanni Guidi la pian, Reuben Rogers la chitara bas si Gerald Cleaver la baterie.

Nu va fi un jam session, nici o batalie a trompetelor, ci o explorare profunda, creativa si sensibila a teritoriilor sonore stapanite de cele doua personalitati. Vom asista la o intalnire inedita care, cu siguranta, va deveni legendara pentru publicul impatimit de jazz.

HAKON KORNSTAD QUARTET (Norvegia)

Hakon Kornstad Quartet propune publicului de la Garana Jazz Festival o incursiune intr-un univers sonor mai putin obisnuit sau cunoscut, numit de unii critici muzicali “jazz-opera”. Vom fi martorii intalnirii inspirate dintre opera si jazz, dintre delicatetea unei arii si bogatia creativa a improvizatiilor, martori ai intalnirii dintre patru muzicieni care isi folosesc creativitatea si talentul pentru a crea o experienta de neuitat!

HA NOI (Franta, Vietnam)

Nguyen Le, Ngo Hong Quang si Stephane Edouard vor aduce pe scena festivalului un proiect incarcat de emotii, culori, diversitate - Ha Noi. “Ngo Hong Quang si cu mine suntem ambii muzicieni vietnamezi, dar am avut evolutii diferite in vietile si carierele noastra. Am gasit, insa, scopuri comune: sa exprimam si sa impartasim publicului sufletul Vietnamului, sa aducem laolalta traditiile si modernitatea din muzica vietnameza.

Vietnamul este o tara avida sa incorporeze tot ce e mai nou, sa invete cat mai mult de la Vest. Dar, in acelasi timp, multi oameni simt ca este vital sa nu uite trecutul. (…) In acest proiect, fiecare dintre identitatile noastre ramane puternica, totodata apropiindu-se de o deschidere totala a spiritului, de dorinta de a absorbi si de a imbogati intregul cu subtilitati complexe.

In orice moment, aceasta muzica va ridica numeroase intrebari. Este muzica vietnameza sau jazz? E muzica traditionala sau blues, africana, indiana? Este compusa sau improvizata?" spune Nguyen Le.

TONBRUKET (Suedia)

Cand in 2010 Tonbruket urca pe scena de la Garana Jazz Festival, muzicienii suedezi erau la inceputul unui drum ce se va dovedi plin de satisfactii. Anul acesta revin, dupa inca trei albume inregistrate si trei premii prestigioase primite in tara natala, cu muzica de pe ultimul lor album, Forevergreens. 

Este, probabil, cel mai complex dintre toate albumele lor, o reflectare a evolutiei fiecarui muzician in parte, dar si al comunicarii creative dintre ei.

Cu acest album nu au fost niciodata mai aproape de jazz si, paradoxal, nici mai departe. Au reusit o creatie plina de contraste, care armonizeaza intr-un mod natural tempourile lirice cu cele energice si care tine atentia ascultatorului conectata la multitudinea de stari imaginate de artisti.

Interviu:

BILL FRISELL TRIO (S.U.A.)

Castigatorul unui premiu Grammy pentru Best Contemporary Jazz Album (in 2005), Bill Frisell revine la Garana Jazz Festival dupa patru ani, doua albume lansate si inca o nominalizare la premiile Grammy pentru albumul When You Wish Upon A Star.

De aceasta data, celebrul chitarist aduce alaturi de sine pe scena pe doi dintre colaboratorii sai apropiati: pe basistul Tony Scherr si pe percutionistul Kenny Wollesen.

Trio-ul are deja multe concerte de succes la activ, sunt un grup omogen, iar repertoriul eclectic ales a incantat mereu publicul, cu oricate astepari ar fi venit.

Pe aceeasi tema:


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje