Basska și Bean MC lansează videoclipul piesei „Oraşul meu”

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Lume, lume, soro lume... Subcarpați şi Culese din Cartier au dat o tură prin sat şi s-au reîntâlnit cu Basska (Adelin, Curcanu, Persanu, Sarmis şi Vapor). Formația, alături de Bean MC, scoate la rampă „Oraşul meu”, prima piesă de pe viitorul album Basska.

„Eram de mult cu ochii pe băieți și mă bucur că avem ocazia să lucrăm împreună. E timpul. După 7-8 ani de experiență în producție cu trupele, suntem în punctul în care putem să concretizăm cu ei un sound nou și un album care o să zguduie festivalurile. Sound-ul lor o să facă asta. Abia aștept să rupem împreună niște scene.” – Bean MC

Videoclipul urmărește ritmul vieţii urbane, dominată de-o stare frenetică: dinamică şi competiţie, agitaţie și praf, haos și aglomeraţie. Pe jos, cu bicicleta sau cu taxiul - nu are importanță. Numai câțiva duc la capăt cursa contratimp în care orașul ne atrage, dar nimeni nu câștigă cu adevărat.

„Oraşul meu” este soundtrack-ul acestei curse continue. Mesajul, relevant pentru întreaga comunitate urbană, aduce alături de băieți trei generații născute și crescute în București: Bean, tatăl său, care joacă rolul taximetristului, și Micha, fiul lui Bean, a cărui voce completează piesa.

Finalul videoclipului este însoțit de un teaser. Stați cu ochii pe băieți, urmează și alte indicii.

Basska și Bean MC transmit un mare „Shout out!” pentru echipa de producție: Faust (regie, editare video și montaj), Bogdan Zoom (lumini), Andi Singer (colorizare), Afo (FX) și pentru cei care s-au implicat în realizarea videoclipului: Dilimanjaro, Moş Martin, Mihai Bracău și Daniel Hurmuz. „BIG UP!” pentru clubul Expirat, care a pus la dispoziție spațiul și a fost, ca întotdeauna, o gazdă de excepție.



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

La ce festival de muzica mergi in vara lui 2017?
|Rezultate|Alte sondaje