Balanescu Quartet: concert aniversar la 10 ani de "Maria T"

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Pe cei de la Balanescu Quartet ii admiram de mult timp. Este unul dintre cele mai interesante proiecte de muzica contemporana, iar membrii trupei au concertat pe cele mai importante scene ale lumii.

In 2005 Balanescu a lansat un album-omagiu adus Mariei Tanase, de care si acum ne aducem aminte datorita melodiilor emotionante.

Intentia mea nu a fost sa fac transcrieri sau adaptari ale materialului popular, ci sa dezvolt un nou limbaj personal prin prisma propriei mele experiente muzicale – incercand sa nu tradez nicicum spiritul materialului-sursa.

Exista un fel de intalnire, un pod peste timp si peste diferentele culturale dintre lumea noastra si cea a Mariei Tanase. De aceea in unele locuri folosim inregistrari cu vocea ei peste muzica noastra live; ideea ca ne putem cumva intalni acum cu ajutorul tehnologiei mi se pare incantatoare, spune Alexandru Balanescu despre concept.

Astfel, pentru a marca 10 ani de la lansarea albumului Maria T, cei de la Balanescu Quartet vor sustine un concert joi, 28 mai, ora 20:00, la Fratelli Studios, ocazie cu care vor fi re-editate trei albume - Possessed 1992), Luminitza (1994) si Angels & Insects (1995).

Biletele la concert costa 65 de lei. Pot fi cumparate si bilete la VIP, de 120 lei, care includ si CD-ul Maria T.

Pe scena vor urca:

Alexander Balanescu – vioara
James Shenton – vioara
KatieWilkinson – viola
Nick Holland – violoncel

cu

Steve Arguelles – percutie
Klaus Obermaier – visuals

Pentru cine nu stie deja, metropotam vine in ajutorul celor mai comozi dintre voi si se poate ocupa sa iti procure biletele, prin serviciul de concierge oferit membrilor sai. Serviciul acesta este parte dintr-o lista mai mare de beneficii misto de care orice membru din clubul metropotam poate profita. Costul este de 99 de lei pe an si de aici te poti activa.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

Muzica


Muzicale

Ce gen de muzica asculti?
|Rezultate|Alte sondaje