XTC acuza industria muzicala si toti cei implicati (media, case de discuri etc) ca ii vad pe tineri ca fiind barbari si ca, in incercarea de a ii aduce pe calea normala, niveleaza orice sunet, incearca sa controleze orice miscare, sa omoare orice sentiment de rebeliune pe care il poate avea vreo formatie.
O piesa nu doar despre MTV, ci despre media de mainstream in general, MTV fiind doar un simbol. Despre cum media tinde sa distruga o subcultura prin comercializarea ei, prin incercarea de a o vinde maselor, prin transformarea valorilor subculturii in taglineuri la moda.
Public Enemy vorbesc despre cum media este controlata de oameni in costume, oameni care nu au nici o legatura cu ce se intampla cu adevarat pe strazi, care nu au habar de ce inseamna sa fii artist cu adevarat, dar care ajung sa isi impuna punctele de vedere, eronante bineinteles, oricum.
The Sound Of Muzak nu este singura melodie in care Porcupine Tree au ceva de spus despre industria muzicala (vezi si, de exemplu, Piano Lessons), dar este cea care ataca probabil cel mai direct si intr-un mod extrem de caustic tendinta industriei de a omogeniza stilurile.
O melodie despre momentul in care trupa a semnat contractul cu Columbia Records, desi ai putea zice ca este despre droguri. Si, spre deosebire de alte piese cu acelasi subiect, versurile sunt ambivalente, naratorul fiind dezgustat, entuziasmat si temator in acelasi timp, nesigur de viitorul si de schimbarile pe care le aduce noul contract.
Pe Hooker With A Penis, Maynard James Keenan, vocalul Tool, ataca un fani old-school al trupei care i-a acuzat ca s-au vandut industriei, desi persoana in cauza nu intelegea foarte bine conceptul. Din punctul de vedere al lui Keenan, muzica e ca orice slujba si, la un moment dat, devine un produs care trebuie vandut. Controlul artistic e o cu totul alta poveste si nu are nici o legatura cu popularitatea formatiei.
Versurile “Well I’ve always had a deep respect and I mean that most sincerely/The band is just fantastic! That is really what I think/Oh, by the way, which one’s Pink?” ar fi fost chiar spuse de un director executiv al casei de discuri care a presupus ca pe liderul trupei il cheama Pink Floyd, dovada a cat de mult le pasa celor din industrie de muzicieni.
Sarcastica si cu referinte la sine, Art Is Hard vorbeste despre linia subtire dintre arta si comert, despre incercarea de a reda pe scena sentimente pe care nu le mai ai si pericolele de a o lua pe o cale cliseica si de a stagna in loc sa evoluezi la nivel muzical si personal.
Un mare "Fuck you" casei lor de discuri, Complete Control a fost lansat ca single dupa Remote Control, pe care The Clash nu voiau sa il lanseze, labelul insistand si trupa neavand un cuvant de spus, in ciuda promisiunilor facute atunci cand au semnat contractul.
Billy Corgan a declarat ca Cherub Rock este despre industria muziciala si, intradevar, versurile, desi uneori criptice, fac referinta la anumite elemente: ascultatorii care urmeaza fara sa gandeasca trenduri, casele de discuri care calculeaza totul la rece si tabloidele care imprastie tot felul de zvonuri.
Fuel the city
Tu ce parere ai?